ESTIMARE. Când vor fi ridicate restricțiile de la noi, în opinia unui cunoscut sociolog: „Asta dacă toată lumea va face ce trebuie”

Publicat: 06 04. 2020, 17:36

Sociologul Gelu Duminică susține că prelungirea stării de urgenţă nu reprezintă o surpriză şi a estimat că, în condiţiile în care vor fi respectate măsurile impuse, în special în perioada sărbătorilor de Paşte, restricţiile vor începe să fie eliminate la sfârşitul lunii mai, scrie Agerpres.

„Toată lumea aşteaptă ca după Paşte să se tragă linie. Guvernanţii au fost cât se poate de expliciţi în această chestiune, aşa că nu cred că vom avea mari tensiuni sau mari reacţii de nerăbdare din partea societăţii româneşti. Toată lumea se aştepta la această prelungire, în condiţiile în care şi în România şi, mai ales, în Europa lucrurile nu sunt liniştite”, a explicat sociologul pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, dacă toată lumea va face ceea ce trebuie, restricțiile ar putea fi ridicate la sfârșitul lunii mai.

„Eu unul prevăd că, la finele lui mai, dacă toată lumea va face ceea ce trebuie în această perioadă, mai ales perioada sărbătorilor de Paşte, aceste restricţii vor fi uşor-uşor eliminate. Însă ceea ce trebuie să înţelegem este că, dacă vom considera că trebuie să ieşim toţi pe stradă şi numărul de îmbolnăviri va creşte, cu siguranţă, această stare de izolare va fi prelungită cu încă o lună şi aşa mai departe. Aşa că, dacă vrem să ieşim mai repede, trebuie să stăm în casă”, a afirmat el.