EXCLUSIV. Cazul morbid al femeii din București, infectată cu coronavirus și găsită moartă în casă: ”DSP nu există. Au venit doar de la pompe funebre”, spune cumnata ei

Publicat: 04 04. 2020, 16:17
Actualizat: 04 04. 2020, 16:26

This browser does not support the video element.

 O bucureșteancă în vârstă de 67 de ani, confirmată cu coronavirus, a fost găsită decedată în propria locuință vineri dimineață. Rudele acesteia au declarat pentru Gândul.ro că nici DSP București, nici ambulanța nu au venit să ridice corpul femeii, deși au încercat să-i contacteze în nenumărate rânduri.

„Cu câteva zile înainte am vorbit și mi-a spus că e bine. A doua zi am înțeles că a murit. Am făcut hârtiile pentru medicul de familie, le-am făcut copii, le-am trimis pe mail. Nu ne-a răspuns nimeni. Apoi am încercat noi la DSP. Până la urmă ne-a răspuns cineva de la relații cu clienții care ne-a îndrumat să sunăm la IML. Acolo nu ne răspunde nimeni”, a declarat fratele femeii pentru Gândul, vineri seară.

Un alt vecin a declarat că a sunat la DSP și nu a primit niciun răspuns.

„Am încercat să sun și la DSP. Atâta timp cât este confirmată cu Covid-19 ne este frică să nu intrăm tot blocul în carantină”, a mai declarat un alt vecin.

Femeia  era diabetică și făcea dializă la un centru din Bucureșt.Ea a fost testată pentru coronavirus, iar testul ei a ieşit pozitiv, astfel că i s-a recomandat să nu mai vină pentru dializă.

Cadavrul femeii, ridicat din casă după 28 de ore

Sâmbătă, Gândul.ro a luat legătura cu cumnata femeii care ne-a spus că urmează să o ducă la cimitir și a confirmat că bucureșteanca în vârstă de 67 de ani făcea dializă la Centrul Diaverum din București.

„DSP nu există. Nu a venit niciun DSP. Au venit doar de la pompe funebre și de la criminalistică, azi, în jurul orei 11”, ne-a spus femeia.

Direcția de Sănătate Publică a făcut o anchetă epidemiologică în acest centru după ce nouă persoane fuseseră diagnosticate cu COVID19. După anchetă, Centrul a fost închis pentru dezinfecție și amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii DSP au descoperit că personalul nu purta echipament complet de protecție, și mai grav, după ce au aflat de primul lor pacient infectat n-au dezinfectat, potrivit Știrile PRO TV.

Gândul.ro a încercat să îi contacteze pe cei de la DSP București, însă, până la ora redactării acestui material, aceștia nu au putut fi contactați.