GÂNDUL LIVE. Dr. Beatrice Mahler: O persoană cu imunitate slăbită poate dezvolta o formă gravă a COVID-19, chiar dacă nu are comorbidități

Publicat: 13 01. 2021, 12:40
Actualizat: 13 01. 2021, 14:04

This browser does not support the video element.

Beatrice Mahler, managerul spitalului „Marius Nasta”, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că principala cale de imunizare anti-COVID este vaccinul. Medicul a avertizat că o persoană cu imunitate slăbită poate dezvolta o formă gravă a COVID-19, chiar dacă NU are comorbidități!

„Aspirina nu are caracter profilactic. Vaccinarea este cea care aduce imunitatea, într-o zonă de protecție. Echilibrul în viață înseamnă somn corespunzător, alimentația, lipsa stresului.

Trebuie să pornesc lucrurile într-o logică a evenimentelor create de această afecțiune.

Când o persoană se infectează, în funcție de reacția sa, va decurge modul de evoluție a bolii. O persoană cu imunitate slăbită va dezvolta o formă gravă a bolii, chiar dacă nu are comorbidități.

Oxigenul, vital pentru pacienții cu coronavirus

Infecția Sars-Cov-2 înseamnă la 5-7 zile o reacție din partea organismului atât de puternică, încât invadează organismul cu citokine. Organismul poate să producă energie și altfel, dar când nu are oxigen, pacientul are nevoie de resurse pentru vindecare.

E vital la pacienții cu coronavirus. Din păcate, această infecție produsă de coronavirus e o infecție care afectează foarte multe organe. Ele produc un tablou atât de variat, efectele sunt pe termen lung și printre cele mai dificile momente sunt cele în care pacientul contactează un alt tip de infecție, pe această imunitate dărâmată de Sars-Cov-2 și mai există tulburările de coagulare, care de multe ori înseamnă pierderea pacientului.

Nu putem spune, nu avem încă un profil extrem de tipic al pacienților cu astm. Sunt foarte mulți pacienți cu astm care chiar dacă fac Covid, depășesc cu bine acest moment. Au existat afectări, un răspuns al organismului care a dus către această formă critică. Sunt mulți pacienți care trec peste boală fără să ajungă la Terapie Intensivă”, a declarat Beatrice Mahler la GÂNDUL LIVE.

Managerul spitalului ”Marius Nasta”, despre efectele COVID-19 pe termen lung: „Sechelele pulmonare sunt prezente la o mare parte din pacienții vindecați”. Ce spune despre bacteriile intraspitalicești (EXCLUSIV / VIDEO)

Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta”, explică, într-un interviu pentru GÂNDUL, motivele pentru care unii pacienții prezintă simptome specifice COVID-19, chiar și după ce au trecut prin boală. Medicul pneumolog atrage atenția că leziunile produse la nivel pulmonar sunt variate, iar sechelelor pulmonare le sunt asociate alte simptome prcum oboseala cronică, disfuncția renală, dar și miocarditele. Totodată, medicul a vorbit și despre situația de la ATI, dar și despre infecțiile nosocomiale care reprezintă „o realitate a spitalelor românești”.