GCS: Peste 4.000 de amenzi date în 24 de ore pentru încălcarea regulilor antiepidemice

Publicat: 12 01. 2021, 15:04
GCS: Peste 4.000 de amenzi date în 24 de ore pentru încălcarea regulilor antiepidemice. Sursa foto: Shutterstock

Polițiștii și jandarmii au aplicat în cursul zilei de luni peste 4.000 de amenzi pentru încălcarea regulilor privind combaterea răspândirii COVID-19, a informat marți Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Mai exact, luni au fost aplocate 4.426 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 842.175 de lei, potrivit sursei citate.

„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.193 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.020 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 ianuarie, 4.426 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 842.175 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, informează comunicatul GCS.

3.697 de noi cazuri de COVID-19 în România în ultimele 24 de ore

România a înregistrat marți 3.697 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, potrivit aceluiași comunicat, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 156 de noi decese asociate COVID-19.

În momentul de față, la nivel național, 1.073 de persoane sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă (ATI) din cauza infectării cu SARS-CoV-2.

Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

605.045 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.044 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 16.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.