GCS: Peste 5.000 de amenzi în doar 24 de ore pentru încălcarea restricțiilor

Publicat: 03 02. 2021, 14:00
FOTO cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Polițiștii și jandarmii au aplicat în cursul zilei de marți peste 5.000 de amenzi pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii COVID-19, a anunțat miercuri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Mai exact, marți au fost aplicate 5.139 de amenzi, în valoare totală de 876.382 de lei, potrivit informațiilor GCS.

„În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.083 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 677 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 februarie, 5.139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 876.382 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal și 1 dosar penal pentru fals în declarații, cu privire la motivul deplasării.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”, se arată în comunicatul GCS.

2.752 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore în România

România a înregistrat miercuri 2.752 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 față de raportul de marți, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 87 de noi decese asociate COVID-19.

Numărul total de persoane internate în secțiile de Terapie Intensivă (ATI) din țară a crescut față de marți, ajungând la 1.006.

Până astăzi, 18.600 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.02.2021 (10:00) – 03.02.2021 (10:00) au fost raportate 87 decese (47 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.