În ce condiții vor putea fi imunizați copiii cu vârste sub 12 ani? Valeriu Gheorghiță: „Vom recomanda cu tărie vaccinarea celor care sunt vulnerabili”

Publicat: 21 09. 2021, 12:25
Sursa: Guvernul României

Autoritățile din România se pregătesc pentru vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, deci sub vârsta de la care este permisă acum administrarea unui ser împotriva COVID-19. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, documentele pentru obținerea punctului de vedere al Agenției Europene a Medicamentului în acest sens sunt în curs de elaborare.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a explicat, la TVR 1, în ce condiții se va putea demara vaccinarea celor cu vârste între 5 și 12 ani.

„Vom recomanda cu tărie vaccinarea celor care sunt vulnerabili, și anume copiii din această grupă de vârstă, 5-12 ani, cu afecțiuni care îi predispun unui risc de a face o formă severă”, a spus președintele CNCAV, la emisiunea Tema Zilei, difuzată pe TVR 1

„Este nevoie de evaluare la nivelul Agenției Europene a Medicamentului, unde sunt experți independenți care evaluează toate datele cumulate. La începutul lunii octombrie, va fi depusă toată documentația și datele acumulate la Agenția Europeană a Medicamentului așa încât ne așteptăm ca în luna noiembrie să avem o recomandare în acest sens”, a subliniat medicul.

Potrivit coordonatorului campaniei, flacoanele vor fi diferite, vor fi flacoane condiționate cu 10 doze, în loc de 6 doze cât sunt flacoanele de la compania Pfizer în momentul de față pentru adulți. „Capacul va fi diferit așa încât să fie ușor de recunoscut, se va respecta același tip de procedură. Urmează să primim și flacoane destinate copiilor”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Câți copii sunt vaccinați în România

Potrivit celor mai recente date oficiale, din 20 septembre, În România au fost confirmate 1.152.052 de cazuri de infecție cu COVID-19, iar 35.592 de bolnavi au decedat.

La categoria de vârtă 0 – 9 ani s-au întregistrat 27.557 de cazuri, respectiv 2% din total, iar la 10 – 19 ani, 50.714 cazuri, respectiv 4%, conform catelor CNCAV.

Până luni, 5.264.841 de persoane, respectiv 27.12% din total, au fost imunizate cu schema completă, potrivit datelor CNCAV.

Conform cifrelor furnizate de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu săptămâna trecută, la începutul anului școlar, aproape 178.000 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, iar peste 147.000 au schema completă.