Incidența COVID-19 în Capitală se apropie foarte rapid de pragul de 6 la mia de locuitori. Evoluția de la începutul anului

Publicat: 17 01. 2022, 11:47
Actualizat: 17 01. 2022, 11:48
Incidența COVID-19 în Capitală e într-un trend ascendent / Sursa foto: Alexandra Pandrea

Incidența COVID-19 s-a mărit din nou, luni, în 18-a zi de a doua săptămâna de creștere constantă, respectiv din penultima zi a anului trecut. Este o majorare de aproape 8 ori față de prima zi a anului, când inducele era de 0,72 la mia de locuitori.

Rata de incidență cumulată calculată la 14 zile din București a ajuns luni, 17 ianuarie, la 5,67 la mia de locuitori, cu 0,5 la mie mai mare decât duminică, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

Astfel se ajunge foarte aproape de pragul de 6 la mia de locuitori, sub care rata scăzuse în 15 noiembrie 2021. Bucureștiul este oficial, din nou, în scenariul roșu, din 12 ianuarie, când a depășit pragul de 3 la mie.

Peste 1,9 milioane de cazuri de la debutul pandemiei

Incidența cazurilor de COVID-19 a început să crescă prima parte a lunii iulie, când era la 0,03 la mie, și a ajuns la un maximum de 16,54 la mie, în 22 octombrie.

Evoluția din ultima săptămână

  • 17 ianuarie – 5,67؉
  • 16 ianuarie – 5,17؉
  • 15 ianuarie – 4,62 ؉
  • 14 ianuarie -4,1 ؉
  • 13 ianuarie – 3,63 ؉
  • 12 ianuarie – 3,32 ؉
  • 11 ianuarie – 2,97 ؉

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 17 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.118 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 17 decese.

Conform ultimului raport al Grupului de Comunicare Strategică, de duminică, în total, în România au fost înregistrate 1.903.428 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 19.841 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 59.240 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.647, cu 229 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 474 de persoane, cu 19 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 474 de pacienți internați la ATI, 50 au certificat care atestă vaccinarea.

Numărul de cazuri a crescut odată cu apariția variantei Omicron, care a avut o creștere abruptă, de la primele două confirmate în România la începutul lunii, pe 4 decembrie.