INFECȚII. Focar de coronavirus la un cămin de copii din Buzău

Publicat: 29 06. 2020, 11:27
Fetiță de trei ani în stare gravă, după ce a fost confirmată cu Covid-19! Copilul, transferat de urgență la spitalul de boli infecțioase din Craiova

Paisprezece persoane, angajaţi şi copii asistaţi, au fost confirmate cu coronavirus la Complexul de servicii comunitare Beceni, din judeţul Buzău, autorităţile de sănătate publică declarând focar de Covid în acest cămin.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC Buzău, la Complexul de servicii comunitare din Beceni, joi au fost confirmate trei cazuri de COVID 19 în rândul angajaţilor, iar acum au apărut alte 14 cazuri. Este vorba despre 7 angajaţi ai centrului şi despre 7 copii asistaţi.

În cămin sunt 32 de angajați și 24 de copii

În această unitate sunt în total 32 de angajaţi şi 24 de copii, iar după apariţia primelor trei cazuri, s-a trecut la testarea tuturor persoanelor, angajaţi şi copii.

Cu un număr total de 17 cazuri de COVID 19, complexul de la Beceni a fost declarat focar de coronavirus.

Judeţul Buzău numără, conform raportării de duminică, un total de 522 de cazuri de coronavirus de la debutul pandemiei, cu 284 de persoane vindecate şi 12 care au murit, având COVID 19, dar şi alte afecţiuni grave.

Peste 26.300 de cazuri de coronavirus în România

România a ajuns duminică la  26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.814 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 291 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment (duminică), sunt internați 217 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 942 de persoane. Alte 66.953 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 694.909 teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 435
2. Arad 706
3. Argeș 744
4. Bacău 623
5. Bihor 670
6. Bistrița-Năsăud 518
7. Botoșani 1.008
8. Brașov 1.409
9. Brăila 190
10. Buzău 522
11. Caraș-Severin 113
12. Călărași 165
13. Cluj 676
14. Constanța 429
15. Covasna 277
16. Dâmbovița 507
17. Dolj 287
18. Galați 855
19. Giurgiu 266
20. Gorj 220
21. Harghita 313
22. Hunedoara 655
23. Ialomița 425
24. Iași 969
25. Ilfov 714
26. Maramureș 162
27. Mehedinți 185
28. Mureș 732
29. Neamț 960
30. Olt 216
31. Prahova 365
32. Satu Mare 76
33. Sălaj 118
34. Sibiu 644
35. Suceava 3.998
36. Teleorman 158
37. Timiș 517
38. Tulcea 180
39. Vaslui 176
40. Vâlcea 51
41. Vrancea 1.016
42. Mun. București 3.030
43. 33
                                       TOTAL 26.313

 

Până duminică, 1.612 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

În intervalul 27.06.2020 (10:00) – 28.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (14 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, București, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani.