INTERNAT. Bărbatul de 51 de ani din Caracal, pozitiv la testul pentru coronavirus

Publicat: 10 03. 2020, 10:37
Actualizat: 07 04. 2021, 03:31

Cel de-al doilea test pentru noul coronavirus la care a fost supus bărbatul de 51 de ani din Caracal, deja confirmat, a ieşit pozitiv, au anunțat marți dimineața autoritățile din Dolj. Bolnavul va rămâne internat în Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova, relatează Mediafax.

Bărbatul de 51 de ani din Caracal, confirmat pozitiv la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București și internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Craiova, a fost despitat pozitiv la cel de-al doilea test efectuat la Craiova, arată datele făcute publice marți dimineața de autorităţile din Dolj.

Medicii din Craiova i-au făcut analize după ce bărbatul a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova. Sâmbătă rezultatele i-au ieșit negative, iar luni, când doctorii au prelevat noi probe, rezultatul acestui test a fost pozitiv.

„Rezultatul celui de-al doilea test efectuat pacientului din Caracal în vârstă de 51 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie

Bărbatul este cazul cu numărul 8 din România şi este contact direct al bărbatului de 71 de ani din Suceava, confirmat cu noul coronavirus. Cei doi au călătorit pe locuri apropiate într-un autocar.