ITALIA. Pedeapsă cu închisoarea pentru persoanele cu COVID-19 care ies din casă

Publicat: 07 07. 2020, 17:17

Luca Zaia, guvernatorul regiunii Vento, Italia, a semnat o ordonanță care prevede pedeapsa cu închisoarea petru toate persoanele infectate cu COVID-19 care vor ieși din casă.

Avem două tipuri de pacienţi izolaţi: izolatul pozitiv care este tratat și izolatul preventiv. Refuzul de a se interna al subiecților care au fost depistaţi pozitivi la testul tampon va duce la raportarea către organele poliției judiciare. Dacă o persoană pozitivă iese pe stradă, este arestată și dusă la închisoare”, a declarat guvernatorul într-o conferință de presă, scrie Libertatea, potrivit Rai News.

În regiunea Vento apar zilnic zeci de îmbolnărivi cu noul coronavirus.

„Începând cu data de 1 iulie, am înregistrat 28 de infecții, o cifră ridicolă, comparativ cu 5 milioane, cât numără populaţia regiunii Veneto. 15 cazuri din cele 28 le-am importat. Fie că sunt rezidenți care au plecat acasă și s-au întors, fie sunt imigranți”, a mai precizat Zaia.

Până marți, regiunea Veneto raportase 19.327 de cazuri pozitive, cu 9 mai multe decât luni. Numărul celor aflaţi în izolare este 768, cu 13 mai puțini decât cu 24 de ore în urmă. De asemenea, 169 de persoane sunt spitalizate, dintre care 16 au fost depistate pozitiv, iar 10 pacienți se află în terapie intensivă.

În prezent, în Italia, numărul persoanelor infectate a ajuns la 241,819. Peste 28,000 de persoane au decedat din cauza virusului, iar 192,241 s-au vindecat.

Situația COVID-19 în România

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.