Liviu Vârciu s-a infectat cu COVID-19. Cum se simte artistul. “Sunt izolat, am capul un pic greu, dar…”

Publicat: 23 12. 2020, 22:27

Liviu Vârciu a anunțat, pe Instagram, că a fost diagnosticat cu COVID-19, motiv pentru care a intrat în izolare. În ciuda faptului că are capul “un pic greu”, artistul a precizat că este bine, sfâtuindu-și fanii să respecte normele sanitare, în contextul epidemiologic actual.

Liviu Vârciu și-a început mesajul într-un ton optimist, urându-le fanilor “Cărciun fericit!”, însă, ulterior, a făcut public faptul că a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Crăciun fericit dragilor să fiți sănătoși că e cel mai important și dacă vine Moș Crăciun la voi și-l vedeți să-i spuneți să nu vină la mine. Sunt izolat! Da, l-am luat! Trebuie să știi când să faci Covid, nu așa. L-am luat fix de Crăciun”, a anunțat artistul.

Din fericire, Liviu Vârciu pare să fi contractat o formă ușoară a virusului. “E bine că nu îmi mai bat capul cu Moș Crăciun, că n-are cum să vină. Îi e frică să nu se îmbolnăvească. Sunt bine, sunt sănătos, am capul un pic greu, dar oricum îl am mare”, a mai scris actorul.

În final, Liviu Vârciu le-a transmis fanilor săi să respecte cu sfințenie ritualul de pandemie, pentru că nu este de glumit cu noul coronavirus. “Vă pup, vă iubesc. Să aveți sărbători liniștite, fericite și purtați mască, că e groasă. Acum de sărbatori e groasă”, a încheiat artistul.

Liviu Vârciu nu este singurul artist infectat cu COVID-19. Gheorghe Turda a fost, la rândul lui, testat pozitiv

Tot astăzi s-a aflat că și Gheorghe Turda s-a infectat cu noul coronavirus. Pe lângă faptul că are COVID-19, artistul a răcit și la plămâni. Acesta crede că a luat virusul dintr-o excursie pe care a efectuat-o la o salină, în Prahova.

Am fost foarte răcit, acum sunt mai bine. Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână, iar sâmbătă am făcut şi testul de COVID şi nu am mai ieşit din casă. Ieri am primit vestea, dar acum sunt mult mai bine. Am răcit şi la plămâni, şi acum se simte în vocea mea. Totuşi, am făcut o formă uşoară, faţă de multe alte persoane”, a spus Gheorghe Turda.