Localitățile Otopeni, Berceni și Brănești din județul Ilfov au intrat în carantină

Publicat: 18 03. 2021, 23:06
Localitățile Otopeni, Berceni și Brănești din județul Ilfov au intrat în carantină. Sursa foto: Shutterstock

Localitățile ilfovene Berceni, Brănești și Otopeni au intrat în carantină începând de joi seara, de la ora 22:00.

Măsura va fi în vigoare timp de 14 zile, după cum informează Digi24.

Autoritățile au decis plasarea celor trei localități în carantină după ce acestea au depășit indicele de infectare de 6 la mia de locuitori.

Ordinul de carantinare a fost aprobat de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Berceni, Brănești și Otopeni, în carantină: Ordinul, adoptat în urma unei analize a DSP

Măsura carantinării a fost adoptată de CJSU Ilfov, în urma unei analize a DSP Ilfov, cu avizul Institutului Național de Sănătate Publică.

„Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară:

– Hotărârea nr. 31 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparținător Berceni, județul Ilfov;

– Hotărârea nr. 32 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Brănești, cu satele aparținătoare Brănești, Islaz, Pasărea și Vadu Anei, județul Ilfov;

– Hotărârea nr. 33 din 18.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru orașul Otopeni, județul Ilfov.

Propunerile au fost înaintate către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului Comandantului Acțiunii”, se arată într-un comunicat de presă.

Măsurile care vor trebui respectate în aceste localități pot fi consultate AICI.

Peste 6.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 6.174 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Totodată, au fost înregistrate și 90 de decese asociate COVID-19.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, din 27.564 de teste RT-PCR (17.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.586 la cerere) și 10.821 de teste rapide antigenice.

Este a treia zi la rând cu peste 6.000 de îmbolnăviri noi.  La ATI s-a înregustrat un record: 1.286 de persoane internate. Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani.