Ludovic Orban: România ajunge la capacitatea de 55.000 de teste COVID pe zi, dar nu există cerere

Publicat: 04 12. 2020, 14:56
Actualizat: 04 12. 2020, 14:57
Ludovic Orban: România ajunge la capacitatea de 55.000 de teste COVID pe zi, dar nu există cerere / Foto: Mediafax Foto

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că România are o capacitate de testare de 54-55.000 de teste pe zi, dar nu există cerere. „Permanent se rostogolesc aceleaşi neadevăruri, care nu au nicio legătură cu realitatea”.

„Ziua Sfântului Apostol Andrei – şi 1 decembrie – Ziua Naţională – au fost zile libere. Se ştie că în zilele libere există o capacitate mai mică de testare. Noi am crescut capacitatea faţă de ziua de duminică, ziua cu cel mai mic număr de teste, în care se fac în medie statistic cam 10.000 de teste, noi am crescut la 15.000 – 16.000 de teste, deşi erau zile libere”, a declarat premierul, scrie Agerpres.

„Noi am modulat capacitatea noastră, am crescut-o în funcţie de nevoia de testare”

„Există două tipuri de testare – testarea care se face la cerere, pe baza încadrării în definiţia de caz stabilită de Institutul Naţional de Sănătate Publică, şi testarea la cerere care se face contra cost, atunci când persoana care solicită testarea nu se încadrează în definiţia de caz. De regulă, noi am modulat capacitatea noastră, am crescut-o constant, în funcţie de nevoia de testare. Faptul că se fac 35.000, 37.000 de teste, 32.000, 33.000 de teste depinde în mare măsură şi de numărul persoanelor care solicită testarea şi care se încadrează în definiţia de caz. De la 36.000 – 37.000 de teste până la 54.000- 55.000 de teste – cât e capacitatea nominală, dacă există cerere pentru testare suplimentară, testarea se poate face. Nu a existat cerere. Permanent se rostogolesc aceleaşi neadevăruri, care nu au nicio legătură cu realitatea”, a mai spus şeful Guvernului.

Orban: „Dacă îl dai la o parte pe Rafila, îl vezi tot pe Dragnea, pe Ciolacu, pe Tudose…”

Președintele PNL, Ludovic Orban, spune că PSD a decis să îl susțină pe profesorul Alexandru Rafila pentru un mandat de deputat nu din apreciere față de acesta, ci pentru ca social-democrații vechi în partid „să se ascundă” în spatele medicului.

„PSD-iştii l-au pus pe listă nu că îl apreciază profesional, PSD-iştii l-au pus pe listă ca să se ascundă ei cu imaginea lor deteriorată, cu tot trecutul lor dubios, cu toată percepţia negativă, să se ascundă în spatele unui om care e mai ok, aşa, are o cotă de încredere. Dar PSD e acelaşi. Ei numai se ascund în spatele lui. Dacă îl dai la o parte pe Rafila, îl vezi tot pe Dragnea, pe Ciolacu, pe Tudose, sunt aceiaşi oameni”, afirmă Orban.