Motivul pentru care a fost carantinat municipiul Timișoara, deși indicele este mai bun decât în noiembrie, când nu a fost luată decizia

Publicat: 08 03. 2021, 18:00
Actualizat: 08 03. 2021, 18:02
Motivul pentru care a fost carantinat municipiul Timișoara, deși indicele este mai bun decât în noiembrie, când nu a fost luată decizia

Raed Arafat, șeful DSU, a explicat motivul pentru care municipiul Timișoara și localitățile periurbane au intrat, de luni, în carantină pentru o perioadă de 14 zile, în condițiile în care datele sunt mult mai bune față de cele din noiembrie 2020, când decizia nu a fost luată.

Decizia de carantinare a fost luată după ce rata de infectare în municipiu a ajuns la 7.49 la mia de locuitori, cu un vot majoritar “pentru”. Interesant este faptul că anul trecut, în noiembrie, indicele era de 8.30, dar nu s-a întâmplat nimic.

Situația i-a enervat la culme pe timișoreni, iar Raed Arafat, șeful DSU, a oferit și explicația pentru care a fost nevoie de carantinarea municipiului, dar și a localităților periurbane.

Explicațiile lui Raed Arafat. De ce a fost carantinat municipiul Timișoara: “Aici este vorba în primul rând de incidenţă”

Aici este vorba în primul rând de incidenţă, dar nu numai, se iau în considerare mai mulţi factori, inclusiv impactul pe sistemul sanitar, dar şi alte aspecte, într-un punctaj făcut de INSP. La Timişoara, trebuia să se ia măsura carantinei, pentru că s-a ajuns la o rată de incidenţă de aproape 7,5 şi e o creştere continuă de la o zi la alta”, a explicat Raed Arafat, la Digi 24.

Rata de infecare cu COVID-19, în scădere

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore, în județul Timiș, s-au înregistrat 245 cazuri noi de infecții cu COVID-19, după ce s-au efectuat 617 teste, din care 188 rapide. Totodată, au fost raportate și trei decese.

Cele 245 de noi cazuri sunt din: Timițoara-149, Lugoj-5, Buziaș-2, Ciacova-2, Deta-1, Făget-1, Jimbolia-2, Recaș-1, Sânnicolau Mare-3, Dumbrăvița-9, Ghiroda-2, Giarmata-3, Giroc-13, Iecea Mare-1, Lovrin-2, Mănăstiur-1, Moșnita Nouă-15, Ortișoara-2, Peciu Nou-1, Săcălaz-5, Sag-1, Sănăndrei-1, Sandra-5, Sânmihaiu Român-8, Satchinez-3, Vâlcani-1, Variaș-1.

În clipa de față, în unitățile medicale din Timișoara și din județ sunt internați 458 de pacienți infectați cu COVID-19. În Timiș, rata de infectare este de 5.37 la mie, în scădere față de ziua de ieri, în timp ce incidența cazurilor e de 7.30 la mie, tot în scădere față de ziua precedentă.

De la începutul pandemiei, în Timiș s-au înregistrat 41.604 cazuri de COVID-19, iar 881 de persoane au decedat.