Nici ANCPI nu a fost ocolită de noul coronavirus. Câți angajați ai agenției și ai subordonatelor au fost infectați cu SARS-CoV-2

Publicat: 28 07. 2020, 13:53
„Am anunțat Direcția de Sănătate Publică, care ne a informat că a declanșat o ancheta epidemiologică. Totodată, după confirmarea fiecărui caz, am dispus dezinfectarea birourilor și a spațiilor comune”, Laurențiu Alexandru Blaga / Sursă foto: Shutterstock / caracter ilustrativ

În ultimul timp au fost confirmate 12 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul celor 3.660 de angajați ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Mai exact, a confirmat pentru GÂNDUL.RO, Laurențiu Alexandru Blaga, directorul general al instituției citate, este vorba despre șapte angajați din ANCPI, alte cinci cazuri fiind înregistrate la nivelul instituțiilor subordonate.

„Noul coronavirus (…) este un pericol cât se poate de real și toate măsurile impuse și recomandate de autorități trebuie respectate, pentru binele nostru, al tuturor”.

„Dacă în primă fază, respectiv pe perioada stării de urgență, niciunul dintre angajații noștri nu a fost inflaurenectat, în ultima perioadă au fost confirmate 12 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul celor 3.660 de angajați. Este vorba despre șapte angajați din ANCPI, alte cinci cazuri fiind înregistrate la nivelul instituțiilor subordonate”.

„Am anunțat Direcția de Sănătate Publică, care ne a informat că a declanșat o ancheta epidemiologică. Totodată, după confirmarea fiecărui caz, am dispus dezinfectarea birourilor și a spațiilor comune. De asemenea, încurajăm în continuare telemunca, atât la nivelul ANCPI, cât și al oficiilor. Într-adevăr, ne ajută foarte mult și faptul că activitatea noastră a fost digitalizată, iar angajații pot face de acasă ceea ce făceau la birou”, a spus oficialul ANCPI.

Ce-a făcut ANCPI pentru a ține în frâu propagarea infecției cu noul coronavirus

Conform precizărilor făcute pentru GÂNDUL.RO de Laurențiu Alexandru Blaga, principalele măsuri pe care instituția citată le-a întreprins în vederea limitării răspândirii noului coronavirus sunt trimiterea angajaților în telemuncă, decalarea programului de lucru în trei grupuri, din oră în oră și digitalizarea rapidă a activității.

Totodată, conducerea ANCPI a dispus măsurarea temperaturii persoanelor și angajaților la intrarea în instituție, păstrarea unei distanțe de doi metri între persoane, purtarea obligatorie a măștii de protecție la locul de muncă și în spațiile publice, evitarea și limitarea deplasării între birouri în cadrul programului de lucru, aerisirea frecventă a spațiului de lucru, precum și curățarea și dezinfectarea suprafețelor și obiectelor de lucru.

„Menționez că, atât la nivelul ANCPI cât și al oficiilor teritoriale și al Centrului Național de Cartografie, au fost achiziționate echipamente de protecție, măști și mănuși, precum și dezinfectanți.

Sănătatea oamenilor (angajați, parteneri, cetățeni) este prioritatea noastră în această perioadă și vom continua să facem toate demersurile necesare pentru a-i proteja”, a conchis pe acest subiect directorul general al agenției citate.

Peste 47.000 de persoane infectate cu noul coronavirus

Până marți, 28 iulie a.c., pe teritoriul României au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În plus, 26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Ca urmare a testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Experții spun că acestea au fost cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În săptămâna 20-26 iulie 2020, 37.4% din totalul cazurilor de îmbolnăvire de COVID-19 s-au înregistrat în București, Argeș, Prahova, Brașov și Dâmbovița.

Din totalul deceselor puse pe seama complicațiilor îmbolnăvirii de COVID-19, 37.8% procente au fost înregistrate în Prahova, Argeș, București, Dâmbovița și Buzău.

În județul Argeș se înregistrează o rată de incidență cumulată peste 200/100.000 locuitori. În alte șapte județe se înregistrează o rata de incidență cumulată peste 100/100.000 locuitori.

Totodată, se înregistrează un trend ascendent al infectărilor în 34 de județe și Municipiul București.