Norvegia a ridicat toate restricțiile anti-COVID

Publicat: 12 02. 2022, 22:52

Norvegia a renunțat la toate restricțiile anti-COVID. Astfel, autoritățile au ridicat ultimele restricţii care mai erau în vigoare, printre care purtarea obligatorie a măştii şi distanţarea fizică.

„Distanţa dintre noi nu mai este necesară”, a declarat premierul Jonas Gahr Store. Într-un gest simbolic, acesta şi-a pus masca în buzunarul jachetei, relatează DPA, conform Agerpres.

Store a menționat că pandemia de coronavirus nu mai reprezintă o ameninţare majoră pentru sănătatea majorităţii oamenilor. Acesta a spus că varianta Omicron dă o formă uşoară a bolii, iar vaccinurile protejează bine.

În ceea ce privește restricția privind izolarea timp de patru zile după un test COVID-19 pozitiv, autoritățile au hotărât să o reducă la o simplă recomandare, în timp ce copiii cu simptome respiratorii nu mai trebuie să fie testaţi.

De asemenea, au fost ridicate toate restricțiile privind călătoria în această țară.

Norvegia a înregistrat 986.851 de cazuri de COVID-19 şi 1.440 de decese. Peste 91% din populaţie a primit cel puţin două doze de vaccin.