NOUL CORONAVIRUS. Avertismentul IGSU: „Nu vă lăsați păcăliți de soluțiile miraculoase”

Publicat: 30 03. 2020, 17:45
Actualizat: 30 03. 2020, 18:04

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență lansează un avertisment, pe pagina de Facebook, adresat celor „inundați” de informații false despre medicamente pentru tratarea noului coronavirus.

„Medicul dumneavoastră este cel mai în măsură să decidă ce medicamente puteți sau nu puteți lua în contextul epidemiei de coronavirus. Nu modificați schema de tratament pe care o luați de obicei fără ca acest lucru să vă fie indicat de către medic”, transmite IGSU.

„Rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie sunt inundate de informații false despre tratamente pentru noul coronavirus. Vă rugăm insistent să nu luați în considerare astfel de mesaje. Nu vă lăsați păcăliți de soluțiile miraculoase răspândite pe internet deoarece acestea vă pot pune sănătatea în pericol. Dacă aveți neclarități vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale sau să vă adresați medicului dumneavoastră”, arată reprezentanții IGSU.

IGSU subliniază că evoluția pandemiei este atent monitorizată de comunitatea științifică internațională și că va ține la curent românii cu cu cele mai noi descoperiri și evoluții științifice.

Ministerul Sănătății a emis, săptămâna trecută, un nou ordin pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, emis joi, 26 martie, care îl modifică anexa ordinului din 23 martie. Documentul emis de Ministerul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial 253 de vineri, 27 martie, include detalii despre mai multe tipuri de medicamente folosite și recomandate, precum și un nou tratament propus în funcție de severitatea cazului și factorii de risc pentru evoluția severă.