O echipă a OMS va merge în China pentru a ancheta originea pandemiei de COVID-19

Publicat: 05 01. 2021, 13:29
Sediul Organizației Mondiale a Sănătății. (FOTO: Shutterstock)

O echipă de zece specialiști ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) va merge la finalul acestei luni în China pentru a realiza o anchetă referitoare la originea pandemiei de COVID-19, la peste un an de la apariția SARS-CoV-2.

Vizita echipei OMS este un subiect sensibil pentru regimul de la Beijing, care își dorește să evite orice responsabilitate în legătură cu pandemia care a dus la peste 1,8 milioane de decese la nivel mondial, informează Digi 24.

Anunțul vine în contextul în care jurnalista Zhang Zhan a fost condamnată la patru ani de închisoare săptămâna trecută după ce acesta a realizat o serie de materiale despre carantina de la Wuhan, orașul despre care se crede că ar fi originea pandemiei.

Încă de la declararea pandemiei de către OMS, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat în repetate rânduri Beijingul că ar fi răspândit „virusul chinez” pe planetă. Mai mult, liderul de la Casa Albă a acuzat China că ar fi lăsat virusul „să scape” dintr-un laborator secret din Wuhan, la finalul lui 2019.

Experții OMS vor avea o misiune dificilă

Întârzierea cu care autoritățile chineze au acceptat o anchetă independentă va îngreuna misiunea echipei OMS, deoarece experții vor avea dificultăți majore în a identifica primele urme ale virusului.

„Va fi incredibil de dificil de identificat originea virusului”, a declarat Ilona Kickbusch de la Institutul Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare din Geneva.

Oamenii de ştiinţă cred în general că gazda iniţială a virusului a fost un liliac, însă animalul intermediar care a permis contaminarea umană nu este cunoscut.

Presa chineză susține din ce în ce mai des ipoteza importării virusului prin intermediul alimentelor congelate, teorie respinsă de OMS.

Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății vor intra în carantină timp de două săptămâni după ce vor ajunge la Beijing. Totodată, aceștia vor avea la dispoziție doar trei, cel mult patru săptămâni pentru realizarea anchetei privind apariția noului tip de coronavirus.