O tânără a mers la spital și a cerut să îi fie scos vaccinul din corp. Reacția medicilor

Publicat: 16 12. 2021, 08:31
Sursă Foto - caracter ilustrativ: Pixabay

Solicitare inedită la camera de gardă de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală. O tânără le-a cerut medicilor să îi scoată vaccinul din corp.

Ea le-a povestit cadrelor medicale că a ajuns să se vaccineze după ce a fost convinsă de familie să facă acest lucru. Ulterior, însă, s-a răzgândit și a ajuns la concluzia că vrea să îi fie scos serul anti-COVID din corp.

„Noi am fost cei care au tras lozul câștigător în această situație. Este vorba despre o persoană tânără, de la care ar trebui să avem anumite pretenții legate de o cultură, de un grad de civilizație şi educaţie. A venit la camera de garda afirmând că a fost convinsă de familie să se vaccineze, dar nu mai dorește vaccinul și că vrea să-i fie scos din corp”, a povestit purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon, Fiorella Mitoiu, la România Tv.

Medicul a mai spus că a reușit să o convingă pe tânără că vaccinul nu poate fi scos pur și simplu din corp. Cu toate aceasta, persoana respectivă nu a plecat „foarte convinsă” din spital.

„Dacă a ajuns la concluzia că acest vaccin este, de fapt, un cip și că este un lucru fizic ce poate fi scos pur și simplu, degeaba ne-am strădiut să-i explicăm. Aparent a înțeles situația, dar cred că nu a plecat foarte convinsă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon.

În total, România are 7.868.673 de persoane vaccinate, din care 7.684.892 cu schema completă și 1.838.462 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, când a început campania de vaccinare în România, au fost folosite 15.509.758 doze de vaccin: 11.827.254 Pfizer BioNTech, 939.856 Moderna, 852.037 AstraZeneca şi 1.890.611 Johnson&Johnson.

Potrivit autorităților, până miercuri, în România au fost înregistrate 1.795.418 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.674 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.720.505 pacienți au fost declarați vindecați.