Obiceiul nesănătos prin care ne expunem în pandemia de coronavirus / Trebuie să renunțăm urgent la el

Publicat: 26 09. 2020, 11:23

Medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie din București, susține că românii au un obicei foarte nesănătos, și care îi afectează, acum, în pandemie.

„Cred că facem prea puțin pentru populație când vorbim doar de 3, 7, 10 medicamente care ne ajută să ne tratăm de o infecție virală care astăzi se cheamă SARS COV2 și mâine se va chema altfel.

Trebuie să vorbim și despre ceea ce trebuie să facem noi, ca populație, cum trebuie să mâncăm pentru a preveni astfel de lucruri. 100 de grame de carbohidrași, fructoză, glucoză, sucroză administrate unei persoane adulte afectează foarte grav funcționalitatea leucocitelor pe o perioadă de 5-6 ore.

„Sunt expus major în astfel de situații, în pandemii, de exemplu”

Dacă devine un obicei nesănătos al vieții mele, sunt expus major în astfel de situații, în pandemii, de exemplu (…)

Mâncatul toată ziua, ronțăitul carbohidraților este un obicei extrem de periculos pentru noi, ca populație”, a declarat medicul Cătălin Cîrstoveanu la Digi 24.

Peste 1.600 de noi cazuri de coronavirus pe zi

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat vineri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.629 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în România.

Astfel, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 119.683.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.494 de teste, dintre care 15.879 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.615 la cerere. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.328.322 de teste.

Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 42 de noi decese provocate de COVID-19. Dintre persoanele decedate, 25 au fost bărbați și 17 femei, aceste persoane fiind internate în spitale din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani, arată GCS.