OMS: Situația epidemiologică din Balcani și din Europa Centrală este „deosebit de îngrijorătoare”

Publicat: 18 03. 2021, 16:31
OMS: Situația epidemiologică din Balcani și din Europa Centrală este „deosebit de îngrijorătoare”. Sursa foto: Profimedia

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atrage atenția că situația pandemiei de COVID-19 în Balcani și Europa Centrală este „deosebit de îngrijorătoare”.

Avertismentul vine în contextul în care numărul de cazuri de infectare a crescut la nivel european pentru a treia săptămână consecutivă, după cum anunță direcția regională a OMS, informează Agerpres, care citează France Presse.

„Suntem deosebit de îngrijoraţi de situaţia epidemiologică din Balcani, precum şi din multe alte ţări din Europa Centrală”, a declarat Catherine Smallwood, directoarea departamentului de situaţii de urgenţă din cadrul OMS Europa.

Aceasta a adăugat că numărul morţilor şi cel al spitalizărilor sunt în prezent „printre cele mai mari din lume” în această regiune.

OMS: Numărul morților este mai mare ca anul trecut în Europa

Și Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS, a declarat că numărul de cazuri este în creștere în Europa.

Mai mult decât atât, acesta atrage atenția că numărul deceselor asociate COVID-19 în Europa este mai ridicat acum decât cel din aceeași perioadă a anului trecut.

„Incidenţa cazurilor îşi continuă tendinţa de creştere şi se deplasează spre est. Ne aflăm în a treia săptămână consecutivă de creştere a cazurilor în această regiune care numără 53 de ţări. Numărul persoanelor care mor de COVID-19 în Europa este mai ridicat astăzi decât era în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce reflectă dimensiunea generalizată pe care o are acest virus”, spune Kluge.

În ultimele şapte zile, peste 21.000 de persoane au decedat din cauza COVID-19 în ţările din Europa, potrivit OMS.

Europenii vor trebui să respecte în continuare regulile de prevenție

Kluge mai spune că avantajele vaccinării „vor veni”, dar, pentru moment, europenii vor trebui să respecte în continuare regulile de prevenție.

„În sine, vaccinarea (…) nu înlocuieşte măsurile sociale şi de sănătate publică”, a avertizat oficialul.

Potrivit reprezentanţilor ţărilor din această regiune, în care a fost inclus şi Israelul, între 1% şi 50% din populaţiile naţionale au fost vaccinate, a subliniat OMS.

De altfel, potrivit ultimelor date grupate de AFP, 3,6% din populația Uniunii Europene a primit ambele doze ale unui vaccin, iar 8,4% din populație a primit cel puțin o doză.