ORDONANȚA MILITARĂ NR. 4. Marcel Vela: Vrem să ajutăm persoanele care pun umărul la dezvoltarea economică. Care sunt măsurările dedicate transportatorilor

Publicat: 29 03. 2020, 21:46
Actualizat: 29 03. 2020, 22:15

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat duminică seara, la sediul MAI, într-o conferință de presă, că Ordonanța Militară nr. 4 conține prevederi menite să ajute transportatorii și familiile lor.

„O altă zonă în care am încercat să clarificăm și să ajutăm persoanele care ajută, care pun umărul la dezvoltarea economică, și anume transportatori, am stabilit: conducătorii auto care intră în țară, cei care conduc tot ce ține de un tonaj mai mare de 2,4 tone au trei opțiuni pentru a-și proteja familiiile și pe ei înșiși: fie angajatorul le asigură un loc unde să se izoleze între curse, dar nu mai mult de 14 zile, fie declară că se izolează la domiciliu, cu familie, sau în alt spațiu locativ pe care îl deține, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare, la cerere, pentru protecția familiilor șoferilor de pe aceste autovehicule care transportă marfă, evident cu plata costurilor aferente cazării în aceste spații hoteliere”, a spus Marcel Vela, în conferința de presă de duminică seara.

„Având în vedere că și zona transportului aerian ar putea fi afectată, familiile piloților aeronavelor și echipajele de bord pot fi afectate de riscul unei îmbolnăviri sau unui contact care pune în pericol integritatea și sănătatea familiei, aceleași condiții le aplicăm și piloților de aeronave și personalului navigant”, a subliniat Marcel Vela.

ORDONANȚA MILITARĂ 4 by Gandul.info on Scribd