PERICOL. Supraveghetor de la Bacalaureat, confirmat cu noul coronavirus

Publicat: 25 06. 2020, 15:46
PERICOL. Supraveghetor de la Bacalaureat, confirmat cu noul coronavirus

O profesoară din comisia de supraveghere a Bacalaureatului de la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi a fost confirmată cu noul coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Luciana Antoci, a declarat pentru Mediafax că profesoara a fost confirmată pozitiv marţi.

Luni a intrat în centru, avea temperatură sub 37,3 şi a semnat pe proprie răspundere o declaraţie conform căreia nu avea pe nimeni în familie bolnav şi nu intrase în contact cu cineva confirmat. Luni seară a început să se simtă rău şi a fost testată”, a spus Antoci.

După ce a fost confirmată pozitiv, nici ea, nici colegul cu care a lucrat luni nu au mai intrat în comisie miercuri şi joi.

Ancheta epidemiologică făcută de DSP Iaşi a arătat că regulile şi procedurile au fost respectate în centrul de examinare.

„Se pare că mai avem un caz pozitiv, este vorba despre o doamnă care a fost într-o comisie de bacalaureat. (…) Astfel de situaţii se întâmplă. Sunt convins că sunt mai multe astfel de cazuri, dar o evaluare in ceea ce priveşte amploarea impactului epidemiologic o vom putea face în următoarele zile, credem noi în 5-7 zile”, a declarat joi presei Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2020

3 – 10 iunie 2020 – Înscrierea candidaților
11 – 17 iunie 2020 – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00
30 iunie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16.00 – 20.00
1 iulie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8.00 –12.00
1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor
5 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale