PREVIZIUNI. Ce se va întâmpla de Paște în România cu numărul de cazuri de Covid, dar și cu cel al deceselor, a anunțat Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie

Publicat: 03 04. 2020, 14:57
COVID-19 în lume / Sursă Foto: Pixabay

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, prof. Dr. Doina Azoicăi, a declarat vineri, pentru Agerpres, că un vârf al numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în România ar urma să fie înregistrat de Paște.

 „În momentul de faţă suntem în evoluţia epidemiei, pandemiei. În România este în evoluţie, categoric, ne aşteptăm ca numărul de cazuri să crească. Creşterea este cu 200-250 de cazuri zilnic, este o creştere treptată, dar oricând ne putem aştepta la o creştere exponenţială. Suntem spre vârful fenomenului epidemic din România, suntem pe partea ascendentă. Mă iau şi eu după cei care au făcut modele matematice şi probabil că vom avea o creştere mare la jumătatea lunii aprilie, de sărbătorile de Paşti”, a spus preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, pentru Agerpres.

În ceea ce privește  numărul de decese, care ar fi estimat la peste 2.600 până la mijlocul anului în curs, Doina Azoicăi a spus că cifra nu este mare, dacă ne raportăm la alte ţări.

„Ca om şi ca medic spun că şi un mort e mult. Dar dacă fac o analiză seacă, comparând cu drama din Italia, Spania, sigur că mi se pare că nu este mult. Dar mi se pare cinic să spun lucrul acesta, fiindcă sunt medic, sunt om şi fiecare deces înseamnă drama unui om, a unei familii, a societăţii. Dar calculând la rece rata fatalităţii – câte decese sunt prin infecţia aceasta la câte persoane diagnosticate există la un moment dat, noi, dacă ne situăm la o valoare de 2%, putem spune că stăm bine. În unele ţări, această rată a fatalităţii a ajuns şi la peste 10%, cum este situaţia Italiei”, a mai spus Doina Azoicăi.

Președintele Klaus Iohannis a făcut vineri un apel către românii din Diapsora și le-a cerut să nu vină acasă de Paște.

„Se apropie cu paşi repezi cele mai importante sărbători creştine. Sunt sărbători ale luminii, ale comuniunii, ale solidarităţii şi bunătăţii, pe care oamenii le celebrează în mod firesc an de an alături de familie şi de cei apropiaţi. De data aceasta însă, Învierea Domnului găseşte întreaga omenire într-un moment de criză profundă, în plină epidemie provocată de un virus ucigaş”, a subliniat Iohannis la Cotroceni.

El a afirmat că vizita românilor din diaspora poate fi „extrem de periculoasă” pentru cei ce le sunt dragi.

„Fac un apel către românii din diaspora, un apel necesar, dar care mă umple de tristeţe: dragii mei, nu veniţi anul acesta acasă de sărbători. Este foarte important să înţelegeţi, oricât de greu ar fi, că revenirea în ţară, în sânul familiei, poate fi extrem de periculoasă atât pentru voi, cât şi pentru cei la care ţineţi atât de mult”, a mai spus şeful statului.