Prima țară din Uniunea Europeană care depășește un milion de cazuri de COVID-19

Publicat: 21 10. 2020, 17:33
Actualizat: 21 10. 2020, 17:34
Foto: Shutterstock

Prima țară din Uniunea Europeană care depășește pragul de un milion de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 este Spania, bilanțul total al infectărilor ajungând la 1.029.668.

Spania este puternic afectată de pandemia de COVID-19, iar țara ar putea deveni unul dintre principalele focare europene de coronavirus. Numărul de infectări zilnice se păstrează ridicat, relatează Digi24.

Potrivit datelor worldometers.info, Spania a ajuns la 1.029.668 de cazuri de COVID-19. În ultimele 24 de ore a înregistrat al doilea cel mai mare număr de cazuri de la începutul pandemiei: 13.873. Cel mai mare număr de infectări a fost înregistrat la data de 18 septembrie: 14.176 de cazuri.

Asistente într-un spital din Spania filmate când dansează și își bat joc de o persoană „decedată”! Clipul viral care a șocat toată Europa

Au vrut să uimească Internetul și au reușit, doar că au făcut-o într-un mod negativ. Câteva asistente de la un spital din Spania s-au filmat în timp ce dansează și își bat joc de o persoană „decedată”, un videoclip ce poate fi catalogat drept cel puțin ofensator.

Controversatele imagini au fost postate pe Twitter, pe contul @Doctor_Papaya, de unde au ajuns și în paginile ziarelor centrale. Marca.com a făcut publice imaginile cu patru angajate ale Spitalului Joan XXIII din Tarragona, care au realizat o așa-zisă coregrafie dansând pe coloana sonoră a unei melodii faimoase. Este vorba despre un clip video celebru pe Internet, în care patru persoane din Africa dansează lângă un sicriu.

Coronavirus în România

Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 137.835 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.848 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).