RAPORT. Italia anunţă că 96% dintre persoanele decedate de Covid-19 aveau şi alte afecțiuni

Publicat: 27 05. 2020, 07:18
Italia anunţă că 96% dintre persoanele decedate de coronavirus aveau şi alte boli

Aproape 96% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus decedate în Italia aveau alte afecţiuni, arată datele Institutului italian de Sănătate Publică, conform agenţiei de presă Bloomberg.

„Cele mai noi date arată că noile cazuri şi decese au un profil comun: este vorba de mulţi vârstnici care aveau şi alte afecţiuni”, a declarat Silvio Brusaferro, directorul Institutului italian de Sănătate Publică.

Conform datelor Institutului italian de Sănătate Publică, media de vârstă a persoanelor decedate în Italia de coronavirus este de 80 de ani.

Aproximativ 60% dintre persoanele decedate aveau alte cel puţin trei boli, iar 20%, alte două afecţiuni. Peste 68% aveau hipertensiune, 30% sufereau de diabet, iar 28% boli cardiace. Doar 124 de victime nu aveau alte patologii.

Bilanţul epidemic a ajuns la 32.955 de morţi în Italia / În total, 230.555 de cazuri de coronavirus

Serviciul italian de Protecţie Civilă a comunicat, marţi seară, că bilanţul epidemic este de 32.955 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 230.555.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 397 de noi cazuri confirmate şi 78 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de agenţia Adnkronos şi de cotidianul La Stampa.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 144.658. În prezent, în Italia sunt 52.942 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 87.417, şi 15.896 de decese. În regiunea Piemonte sunt 30.314 de cazuri şi 3.812 de decese, iar în Emilia Romagna sunt 27.611 cazuri şi 4.076 de decese. În Veneto s-au înregistrat 19.105 cazuri de coronavirus şi 1.886 de decese.

Noile calcule la nivel global arată că până marți, 26 mai 2020, au murit cel puțin 347.723 oameni din cauza noului coronavirus.

De la debutul pandemiei de SARS-CoV-2, în piețele insalubre din Wuhan, China, în decembrie 2019, și până ieri, mai bine de 5.541.590 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii, dintre care cel puţin 2.191.200 sunt considerate vindecate în prezent