RAPORTĂRI. Apar tot mai multe cazuri de sindrom inflamator la copii, asociate cu noul coronavirus

Publicat: 15 05. 2020, 11:52
Actualizat: 15 05. 2020, 11:53

Medicii din Franţa şi nordul Italiei, una dintre zonele cele mai afectate de noul coronavirus, au raportat creşteri ale cazurilor unui sindrom inflamator rar la copii mici, ce prezintă similitudini cu cel raportat în Statele Unite, Marea Britanie.

Sindromul inflamator pediatric multi-sistem (MIS-C) posibil asociat cu COVID-19 prezintă simptome similare şocului toxic şi bolii Kawasaki, printre acestea numărându-se febră, erupţii cutanate, inflamaţia glandelor şi, în cazuri severe, inflamaţii la nivelul inimii, scrie Agerpres.

Multe voci spun că infecția cu coronavirus ar putra reprezenta un risc mai mare pentru copii decât cel care a fost raportat inițial.

Raportări mai multe în Italia și Franța

La Bergamo, Italia, în perioada 18 februarie – 20 aprilie, în Spitalul Papa Giovanni XXIII au fost internaţi zece copii cu acest sindrom, dintre care opt au prezentat rezultate pozitive la testul pentru anticorpi de coronavirus.

În ultimii cinci ani, medicii din acest spital au înregistrat în total doar 19 copii cu boala Kawasaki, conform raportului publicat miercuri în The Lancet. În comparaţie cu cazurile de boala Kawasaki din trecut, cei pe care i-au tratat în timpul pandemiei erau mai mari şi mai grav bolnavi, se arată în raport, 60% suferind complicaţii cardiace şi jumătate dintre pacienţi având semne de sindrom de şoc toxic.

Cercetătorii francezi au raportat joi simptome asemănătoare bolii Kawasaki la 17 copii internaţi într-un spital din Paris între 27 aprilie şi 7 mai, în timp ce într-o perioadă de două săptămâni s-ar fi aşteptat, în medie, la un singur astfel de caz

Ce este boala Kawasaki

În ultima perioadă, pediatrii din Europa au intrat în alertă și se aşteaptă la apariţia unor cazuri de Kawasaki, o boală care afectează copiii și ar putea fi declanşate de coronavirus. Este vorba de o boală cumplită care amenință copiii, iar în plină pandemie de coronavirus riscurile sunt uriașe.

Poate fi tratată, dar medicii susțin că părinții trebuie să fie atenți la simptome, care se manifestă prin febră, ganglioni umflaţi, mâini şi piciare umflate, și să se ducă „repede cu copilul la spital”