Riști și pierzi! Amenzi drastice pentru cei care încalcă prevederile Ordonanței militare

Publicat: 23 03. 2020, 10:26

Duminică seară, autoritățile au prezentat și lista de amenzi pentru toți cei care încalcă restricțiile impuse, fie persoane fizice sau juridice. Amenzile sunt între 100 și 5000 de lei!

De exemplu, circulația pe străzi se efectuează numai în anumite condiții, cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii Covid-19 și evitarea formării unui grup de persoane (Art. 3. – Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane). (2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Pentru persoanele fizice, amenda este între 100 și 5000 de lei, iar în cazul persoanelor juridice poate ajunge și până la 70.000 de lei!

Art.5 din Ordonanța militară, referitor la circulația pe timp de noapte (În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.), aduce amenzi la fel de drastice dacă este încălcat.

Între 100 și 5000 de lei pentru persoane fizice și 70.000 de lei, amenda maximă, în cazul persoanelor juridice. Există și o amendă minimă, de 50 de lei. În plus, pe timpul zilei, în intervalul 06.00-22.00, nu sunt stipulate amenzi.