Secretarul general adjunct al Guvernului s-a infectat cu COVID-19

Publicat: 16 10. 2020, 12:40
Secretarul general adjunct al Guvernului s-a infectat cu COVID-19. Foto. Facebook

Secretarul General adjunct al Guvernului, Costel Barbu, a anunțat, într-un mesaj pe Facebook, că este infectat cu coronavirus. Acesta precizează că se află în izolare și că nu a intrat în contact cu colegii din Guvern.

Infectat cu COVID-19

Vă anunț pe această cale că începând de luni mă aflu în izolare. Am avut simptome ușoare de răceală și am solicitat efectuarea unui test pentru COVID, care a ieșit pozitiv. Starea mea de sănătate este una bună, însă voi rămâne izolat. Am luat legătura cu toate persoanele cu care m-am aflat în proximitate și am stat împreună mai mult de 15 minute, iar DSP a făcut ancheta epidemiologică. Din fericire, colegii din Guvern – în afară de persoanele de la biroul meu – nu se află în definiția de caz pentru contacți”, a scris Costel Barbu, pe Facebook.

Guvernul a transmis, săptămâna trecută, că rezultatul celui de-al doilea test pentru COVID-19 făcut de premierul Ludovic Orban este negativ. La ora 17:00 este programată ședința Executivului.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a făcut în această dimineață (joi – n..r) al doilea test pentru COVID-19, la 10 zile după ce a intrat în contact cu un realizator tv diagnosticat pozitiv. Rezultatul testului premierului este negativ. Ca atare, prim-ministrul va fi de astăzi prezent la Palatul Victoria pentru activitățile curente”, a transmis Guvernul.

Premierul participase, în 29 septembrie, la emisiunea tv moderată de Silviu Mănăstire, diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus.

Primul test a ieșit negativ, dar premierul a decis să intre în izolare până joi.

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și alți membri ai Executivului au făcut testul, dar și Primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan, care participase alături de premier la altă emisiune.