Sezonul „nunților COVID-19” în Bihor. O mireasă, asistentă medicală ATI, a fost diagnosticată cu boala după ce a avut peste 100 de invitați la eveniment – FOTO

Publicat: 17 10. 2020, 09:30
FOTO - Caracter ilustrativ

O asistentă ATI din Spitalul orăşenesc Marghita a fost diagnosticată vineri, 16 octombrie, cu noul coronavirus, după ce sâmbăta trecută și-a celebrat căsătoria cu soțul său, care este polițist. La evenimentul care a avut loc în weekendul trecut se pare că ar fi participat peste 100 de persoane.

Tânăra mireasă a fost diagnosticată cu boala vienri, la o zi după ce își făcuse testul pentru coronavirus pentru a putea reveni la serviciu. Potrivit surselor citate de ebihoreanul.ro, sâmbăta trecută, pe 10 octombrie, tânăra asistentă ATI s-a căsătorit cu partenerul ei, care este polițist. La nuntă ar fi participat peste 100 de invitați.

Pe contul de socializare al tinerei mirese au fost postate mai multe poze și filmulețe de la petrecerea de căsătorie, însă, potrivit sursei citate, vineri, 16 octombrie, contul acesteia și cel al soțului au fost ambele închise! Cei doi tineri se află în izolare, respectiv carantină, la domiciliu pentru 14 zile și se pare că asistenta nu a avut momentan simptome specifice bolii.

Mireasă din Bihor, diagnosticată cu noul COVID-19 după nuntă

De asemenea, potrivit surselor din Poliția Bihor citate de publicația menționată, mirele, care lucrează ca agent de Poliţiei Oraşului Marghita, le-ar fi spus șefilor că la eveniment nu au participat colegi de-ai săi și că au fost respectate măsurile impuse de autorități – respectiv și limita de 100 de invitați. Însă în imaginile postate pe conturile de socializare a celor doi se putea vedea cum invitații stăteau la mese și în interior și chiar dansau.

Direcția de Sănătate Publică a deschis o anchetă epidemiologică după ce le-a cerut mirilor o listă cu toții invitații care au participat la eveniment.

După ce mireasa a fost diagnosticată cu noul COVID-19, cei doi însurăței și-au închis conturile de Facebook, unde postaseră poze de la eveniment / Sursă FOTO: ebihoreanul.ro

Mireasa din Oradea care a avut nuntă cu 350 de invitați, testată pozitiv pentru Covid-19

Însă nu este prima dată când în județul Bihor mirii au fost diagnosticați cu noul COVID-19 după ce și-au organizat nunta. La începutul lunii octombrie, în municipiul Oradea a fost organizată o nuntă la care au participat peste 350 de persoane. Conform presei locale, este vorba despre petrecerea de nuntă a fiului fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc. La eveniment nu au fost respectate măsurile împotriva virusului COVID-19.

Mai mult, potrivit informațiilor din presa locală, mireasa a fost testată pozitiv pentru coronavirus și autoritățile au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Astfel, toți participanții trebuie să intre în izolare.

Procurorii bihoreni au descins, joi, în locuința fostului adjunct al IPJ Bihor, colonelul în rezervă Eugen Boc, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute i-a organizat fiului său o nuntă la care ar fi participat în jur de 350 de persoane. În plus, anchetatorii au percheziționat și locuințele mirilor și socrilor mici, dar și localul în care a fost organizată nunta. Este vorba despre primele percheziții organzate într-un dosar de zădărnicire a combaterii bolilor.

Fostul adjunct al IPJ Bihor, colonelul în rezervă Eugen Boc a ajuns în atenția anchetatorilor după ce, la sfârșitul săptămânii trecute a organizat nunta fiului său la un local din oraș, iar la eveniment ar fi participat peste 350 de invitați. Pentru că legislația actuală permite, în astfel de cazuri, participarea a maxim 100 de persoane în aer liber și 50 în interior, petrecerea a fost întreruptă de polițiști. Pentru că, după eveniment, mireasa a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, procurorii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.