Trei medicamente împotriva COVID-19 ar urma să fie autorizate în UE până în octombrie. Anunțul Comisiei

Publicat: 07 05. 2021, 09:42
Sursa foto: Shutterstock

Comisia Europeană propune ca statele membre ale Uniunii Europene să își unească forțele pentru a dezvolta medicamente împotriva COVID-19.

Pe lângă contractele de vaccinare, deja asigurate, Comisia își propune să creeze un portofoliu de zece posibile tratamente împotriva acestei afecțiuni, informează Aleph News.

Trei dintre aceste medicamente ar putea primi autorizație de punere pe piață până în octombrie.

În prezent, doar Remdesivir este autorizat ca tratament pentru pacienții cu COVID-19.

„În acest moment, avem doar unul, doar Remdesivir a primit autorizaţie condiţionată de piaţă. Dar obiectivul nostru prin strategiile terapeutice, am spus, este să ne mişcăm cât mai repede posibil, pentru a aduce mai mult la disponibilitatea pacienţilor, cât mai curând posibil”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate.

Cinci medicamente împotriva COVID-19 ar putea fi aprobate în total până la finalul anului

Achizițiile comune pot fi lansate doar cu acordul statelor membre. Pentru o astfel de procedură de achiziție este, de asemenea, nevoie de cel puțin cinci state.

Mai mult, Comisia anunță că pe lângă cele trei medicamente pe care intenționează să le autorizeze până în octombrie, alte două molecule ar putea primi aprobare până la finalul acestui an.

„Revin şi spun întotdeauna că ceea ce am învăţat este că strategia UE de vaccinare este un exemplu foarte puternic de colaborare europeană şi solidaritate în acţiune. Şi, adică, simt cel mai mare mesaj pe care îl putem duce cu o strategie terapeutică. Şi am asigurat aproape 2,6 miliarde de doze pentru cetăţenii europeni”, a mai spus comisarul.

Mai mult, Kyriakides spune că un sfert dintre cetățenii Uniunii au primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19 și că 70% din populația adultă va fi vaccinată până în luna iulie.

„În prezent, peste 30% din populaţia UE a primit prima doză. Pentru a doua doză, am ajuns la 12%. În fiecare stat membru, mari sau mici, centrele de vaccinare sunt mobilizate, iar cetăţenii sunt vaccinaţi şi aş spune că în interiorul UE putem acum privi înainte cu încredere că vom putea atinge obiectivul nostru de a vaccina 70% din populaţie deja în iulie”, a adăugat Kyriakides.