Trei persoane sub 30 de ani au murit din cauza COVID în ultimele 24 de ore. Cea mai tânără victimă avea doar 19 ani

Publicat: 10 11. 2021, 14:33
Sursa foto: Shutterstock

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate trei decese ale unor pacienți cu vârste sub 30 de ani infectați cu SARS-CoV-2.

Este vorba despre o tânără din București, în vârstă de 19 ani, cu comorbidități și vaccinată cu schema incompletă, o pacientă de 23 de ani din Ilfov, fără comorbidități, dar nevaccinată, și de un tânăr de 29 de ani din Giurgiu, vaccinat, dar cu comorbidități.

Aproape 6.300 cazuri noi de COVID-19 și 405 decese în ultimele 24 de ore

Aproape 6.300 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu aproape 1.300 mai puține față de marți. Și numărul pacienților decedați a scăzut, în ultimele 24 de ore fiind anunțate 397 decese, dar și alte 8 din zilele anterioare.

Potrivit datelor de la CNCCI, de marți, ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00, au fost înregistrate 6.291 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, miercuri au fost raportate 405 decese, dintre care 397 din ultimele 24 de ore și 8 din zilele anterioare. Numărul păacienților decedați a scăzut față de marți, când au fost anunțate 487 decese, dintre care 462 din ultimele 24 de ore. Majoritatea pacienților decedați sunt nevaccinați și cu comorbidități, potrivit autorităților.

România a ajuns, miercuri, 10 noiembrie 2021, la 1.725.017 cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate de la primul caz de COVID-19, anunțat pe 26 februarie 2020, potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică.

Printre cele peste 1,7 milioane de cazuri de COVID-19, sub 1%, respectiv 9.435 pacienți, s-au reinfectat după mai bine de 180 de zile de la prima infectare.

Aproape 89% dintre pacienții infectați cu COVID-19 de la începutul pandemiei, respectiv 1.532.951 ,au fost declarați vindecați.