UPDATE | Un al doilea caz de coronavirus, confirmat la un angajat din Ministerul Justiției

Publicat: 10 04. 2020, 01:30
Actualizat: 10 04. 2020, 01:37
Incidența infecției este în creștere la nivel național / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Un nou caz al unui angajat din cadrul Ministerului Justiției confirmat cu coronavirus a fost anunțat joi noaptea.

Un al doilea angajat de la Ministerul Justiţiei, confirmat cu noul coronavirus

Ministerul Justiţiei a anunţat joi noaptea că un al doilea angajat al instituţiei a fost confirmat cu noul coronavirus.

„Ministerul Justiţiei anunţă confirmarea, în cursul acestei seri, a unui al doilea caz de COVID-19, în persoana unui angajat din cadrul Direcţiei de contencios. Au fost dispuse imediat măsurile legale şi anunţat DSP Bucureşti, pentru începerea anchetei epidemiologice”, se arată într-un anunţ al MJ.

Joi, un angajat din cadrul Departamentului de buget-finanţe al instituţiei a fost confirmat cu noul coronavirus, dar MJ susţine că acesta nu a mai fost prezent în sediul ministerului din data de 3 aprilie.

Știrea inițială:

Instituția precizează că persoana în cauză nu a mai fost prezentă în sediul ministerului din 3 aprilie, dar clădirea va fi supusă dezinfecției.

„Conducerea ministerului a dispus deja aplicarea prevederilor legale incidente privind anunțul autorităților competente în astfel de situații, ancheta epidemiologică și izolarea persoanelor aflate în contact cu persoana confirmată.

Sediul Ministerului Justiției va fi complet decontaminat prin debulizare în cursul zilei de astăzi. Precedenta decontaminare completă prin debulizare a avut loc în data de 4 aprilie.

Ministerul Justiției rămâne operațional complet, inclusiv prin aplicarea procedurilor de lucru la distanță, online, videoconferințe și telemuncă, aplicate în baza instrucțiunilor emise de către Ministrul Justiției încă de la declararea stării de urgență”, a transmis Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.