Un azil din Cluj-Napoca a rămas fără medic, după ce acesta s-a infectat cu COVID-19. Apel disperat făcut de un deputat USR

Publicat: 13 12. 2020, 13:21
Un tânăr a murit de COVID-19 Sursă foto: Profimedia.ro

90 de bătrâni infectați cu COVID-19 au rămas fără medic, care, la rândul lui, a fost testat pozitiv. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut un apel pe Facebook, în speranța că va găsi un medic dispus să ofere o mână de ajutor.

Casa de vârstnici Theodora din Cluj-Napoca nu mai are medic, după ce dr. Lorant Szentagotai a fost transportat, de urgență, la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiu după ce starea lui de sănătate s-a agravat din cauza infecției cu COVID-19, dar și a epuizării.

Bătrânii sunt bine îngrijiți de asistente și infirmiere, însă este nevoie urgent de un doctor, având în vedere că toți suferă și de alte afecțiuni. În speranța că probleme, într-un final, se va rezolva, deputatul USR Emanuel Ungureanu a făcut un apel pe Facebook.

Un azil din Cluj-Napoca a rămas fără medic. “L-am găsit cu perfuzii și cu oxigen în cabinetul său complet epuizat”

Politicianul a făcut, în același timp, încă un apel public către DSP Cluj și Colegiul medicilor să găsească rapid soluții de îngrijire pentru bolnavii aflați în Casa Theodora.

Fac un apel public, din nou, la un medic disponibil, care a trecut prin infecția cu Sars Cov 2 dispus să dea o mână de ajutor la Casa Theodora. Medicul Szentagotai a rezistat eroic până astăzi, luptând să ajute vârstnicii din acest cămin, aseară l-am găsit cu perfuzii și cu oxigen în cabinetul său complet epuizat dar încă capabil să ajute. Azi nu a mai putut să reziste și a fost transportat la spital.

Sper din toată inima ca vârstnicii din cămin să treacă în număr cât mai mare cu bine peste acest moment extrem de greu și fac un nou apel public la DSP Cluj și Colegiul Medicilor să găsească soluții de îngrijire pentru bolnavii din Cămin, împreună cu conducerea Casei Theodora”, a scris deputatul Emanuel Ungureanu.