Un nou protocol de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, publicat în Monitorul Oficial

Publicat: 27 03. 2020, 21:08

Ministerul Sănătății a emis un nou ordin pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, emis joi, 26 martie, care îl modifică anexa ordinului din 23 martie.

Documentul emis de Ministerul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial 253 de vineri, 27 martie, include detalii despre mai multe tipuri de medicamente folosite și recomandate, precum și un nou tratament propus în funcție de severitatea cazului și factorii de risc pentru evoluția severă.

Ordinul nr. 503 din 26 martie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătății nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 0253 din 27 martie 2020:

Protocol de tratament Sars Cov 2 – Monitorul Oficial

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri seara, un nou deces la un pacient cu noul coronavirus. Decesul cu numărul 26 este al unui bărbat în vârstă de 65 ani, din județul Timiș, cunoscut cu afecțiuni cardiovasculare.

Până vineri, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).