VIDEO | Un tânăr de 37 de ani din Sălaj a murit din cauza COVID-19. Era nevaccinat și era bolnav cronic

Publicat: 27 01. 2022, 14:02
Actualizat: 27 01. 2022, 14:54

This browser does not support the video element.

Un tânăr de 37 de ani din Sălaj a murit în urma infectării cu coronavirus. Era nevaccinat și era bolnav cronic, a spus, joi, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

„Decesul de la grupa de vârstă 30-39 de ani este al unui pacient din Sălaj, nevaccinat și care avea comorbidități”, a spus Raed Arafat.

De miercuri până joi, au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 bărbați și 34 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București, conform Grupului de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 71 de pacienți decedați, 57 au fost nevaccinați și 14 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna decembrie 2021 și unul în luna ianuarie 2022, în județele Arad și Covasna.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.683 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.572 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.388 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.114.834 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 41.400 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.873.747 de pacienți au fost declarați vindecați.