Universitatea Yale atrage atenția: Varianta Delta va agrava pandemia

Publicat: 06 07. 2021, 11:04
Sursa foto: Shutterstock

Specialiștii în sănătate publică atrag atenția că noile mutații ale SARS-CoV-2, în special varianta Delta (cunoscută anterior ca „tulpina indiană”), ar putea face virusul și mai puternic.

Copiii între 5 și 12 ani, dar și adulții sub 50 de ani, au un risc de 2,5 ori mai mare de a se infecta cu această tulpină, atrag atenția specialiștii de la Universitatea Yale, citați de Digi24.

Varianta Delta reprezintă o sursă majoră de îngrijorare, fiind extrem de contagioasă și posibil mai severă. Aceasta a fost identificată pentru prima dată în India, în decembrie 2020.

Ulterior, aceasta a produs o criză sanitară fără precedent în India, răspândindu-se ulterior și în restul lumii. Marea Britanie s-a confruntat cu o creștere rapidă a numărului de noi infectări și decese din cauza acestei variante. În Statele Unite, primul caz de infectare cu Delta a fost diagnosticat în martie, iar acum cazurile sunt în creștere și acolo.

Dr. Inci Yildirim, medic specialist în boli infecţioase şi vaccinolog la Universitatea Yale, spune că nu este deloc surprins de modul în care evoluează virusul.

„Toate virusurile evoluează în timp şi suferă modificări pe măsură ce se răspândesc şi se reproduc”, spune acesta.

Dar un lucru cert la Delta este că se răspândeşte rapid, spune F. Perry Wilson, MD, medic epidemiolog la Yale Medicine: „Delta va accelera cu siguranţă pandemia”.

Din informațiile disponibile în prezent, persoanele vaccinate cu schema completă par a fi protejate față de această variantă, dar persoanele nevaccinate și care nu respectă măsurile restrictive sunt expuse riscului.

Varianta Delta, mai contagioasă decât tulpina inițială

Varianta Delta a primit indicativul B.1.617.2 și este o mutație a SARS-CoV-2 identificată pentru prima dată în India. Primul caz de infectare cu această tulpină a fost identificat în decembrie 2020, varianta Delta răspândindu-se rapid și devenind tulpina dominantă în India, dar și în Marea Britanie.

Spre finalul lunii trecute, varianta Delta era deja responsabilă pentru mai bine de 20% din cazurile de COVID-19 din Statele Unite, potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din această țară (CDC). Procentul crește rapid, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atrage atenția că Delta va deveni curând varianta dominantă.

„Un studiu recent din Regatul Unit a arătat că copiii şi adulţii sub 50 de ani au o probabilitate de 2,5 ori mai mare de a se infecta cu Delta”, spune dr. Yildirim.

În acest moment, niciun vaccin împotriva COVID-19 nu este aprobat pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.