VIDEO. Dan Puric, declarații șocante în seara de Înviere la un post de televiziune: „Oculta a dat ordin. Cum a fost la Colectiv, haimanalele alea abia se pregăteau cu Jos Biserica, Jos Patriarhul”

Publicat: 19 04. 2020, 13:06
Actualizat: 19 04. 2020, 13:08
Cum vede Dan Puric pandemia: „În spatele virusului, se lucrează cu consecvență la distrugerea esenței omului”. FOTO: VALENTINA SAROSI / MEDIAFAX FOTO

Actorul și regizorul Dan Puric a lansat o serie de acuzații dure sâmbătă seară, într-o emisiune la Realitatea Plus. Acesta a acuzat oculta internațională că a decis închiderea bisericilor și a făcut trimitere și la protestele din perioada Colectiv, subliinind „haimanalele alea abia se pregăteau cu Jos Biserica, Jos Patriarhul!”

„E clar că ordinul internaționalist de la tovarășii ăia albaștri globaliști… au zis: Taie-le, bă, și credința! Ascunde-i! E clar că oculta a dat un ordin. Domnule, li se va întoarce împotrivă. Noi acuma suntem toți arestați și deportați în propria noastră țară. Că așa vrea Bruxelles-ul și vor tovarășii de dincolo. Ne-au băgat o botniță. Este pentru prima dată când sfinții emană microbi. Eu știam că parlamentarii sunt vectori de infecție”, a declarat Dan Puric, la Realitatea Plus.

Dan Puriu a lăudat biserica, subliniind că „ a reacționat foarte înțelept”. Actorul a făcut trimitere şi la incendiul de la Colectiv şi i-a caracterizat pe cei care au ieşit în stradă la proteste drept „haimanale“ care se pregăteau ”să dea jos Biserica şi Patriarhul”.

„Biserica a reacționat foarte bine, foarte înțelept. Că trânteau două babe la altar care ziceau «A început COVID-ul în România». Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu «Jos Biserica, Jos Patriarhul!». Dacă ei sunt hrăniți. Noi nu vorbim aici de bacterii, noi vorbim aici de imunitatea poporului român. Tot ce am spus aici face parte din imunitatea poporului român”, a spus Dan Puric.

Întreaga înregistrare a emisiunii poate fi urmărită aici.