GÂNDUL MEU. Părintele Constantin Necula: Mai are rost să vorbim despre fericire!
Sigur că nu este la modă și nici o știre hot. Spre seară, când scriu aceste rânduri, gândul lor a coborât sub știrile despre Putin și Erdogan, despre un fost premier și colegul său de partid, crize și metacrize, sublimele noastre nimicuri zilnice, repetabile poveri ale unei lumi prea mediocre în ascultare ca să mai înțeleagă ceva. De sub tensiunea dramei a două dictaturi, doi oameni au mărturisit fericirea. Nu după fasoanele culturii pozitive, împănate cu citări excesive de gen Daniel Goleman și psihologia lui pozitivă, nu sforăitor și rupt de realitatea suferinței. Ci din miezul ei de iad. Din lagăr și gulag românesc, doi oameni verticali ne obligă să ne reascultăm cardia valorilor, axul care rearticulează construcția valorică a vremii de acum.
Ce mai înseamnă pentru noi, ceilalți, nesuferinzii și nesuferiții, fericirea? Poate că e prea mult zgomot să mai gândim, cei doi oameni ce și-au restartat fericirea obligându-ne să ne regândim fericirea ca stare de fapt. Pentru mine, creștin fiind, una dintre cele mai interesante mărturii ale fericirii vine din viața lui Gandhi, care la vreme de grea încercare, primise de la niște copii din America textul Fericirilor, din Predica de pe Munte a Mântuitorului Hristos, scrise pe un caiet dictando. Cunoștea, fără îndoială cuvintele și se spune că l-au atras să vadă ce înseamnă creștinismul. Din nefericire a dat de creștini în locul lui Hristos, biserica din Africa de Sud în care a intrat având o ușă pentru negri alta pentru albi, bănci pentru negri și bănci pentru albi. Și s-a dezamăgit că cel mai înalt ideal moral este zdrobit de lipsa de iscusință a celor care încearcă să-l trăiască. Dar caietul copiilor a reprezentat mai mult decât oricare alt dar primit. Viitorul scria frumos Fericirile pe albul unei nădejdi fără sfârșit. Le-a cerut să fie așezate lângă el la momentul trecerii, convins că este cel mai mare text de care dispune omul pentru a trăi fericirea.
Zilele trec, apropiindu-ne de Nașterea celui Care ne dăruiește Fericirea. Suntem liberi să credem sau nu în El. Dar nu să-l batjocorim la nesfârșit, nu să ne ascundem nefericirile persoanele în defulări cu orice preț dinaintea unei lumi care suferă acut de nefericire. Aud des că îmi este respectată credința, dar prin trăirea ei mă arăt a fi prost, idiot, meschin, retrograd și lipsit de modernism- de parcă asta ar fi neapărat rău. Așa o fi. Dar cert nu sunt lipsit de Fericire, care este Hristos. Sărut mâna bătrânilor pentru mărturia lor. M-a vindecat de amarul din jenantul rânjet al juntei ce-mi batjocorește credința!
Părintele Constantin Necula este consilier al Mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza