Paradoxal, pierderea speranței poate duce la fericire

Publicat: 03 12. 2015, 09:15

Pierderea speranței poate să îi facă pe anumiți pacienți suferind de afecțiuni grave să devină, în mod paradoxal, mai fericiți, susțin cercetătorii americani de la Health Center for Behavioral and Decision Sciences in Medicine din cadrul Universității din Michigan.

Cercetarea s-a bazat pe monitorizarea și analiza reacțiilor unor pacienți adulți care au suferit operații de extirpare a colonului. Patruzeci și unu dintre pacienți au fost informați că procedura de colostomie prin care au trecut este reversibilă și că vor putea efectua o a doua operație pentru a se reface legătura dintre intestinele lor, peste câteva luni, urmând să renunțe apoi la sacul artificial colostomic. În schimb, la 30 de pacienți li s-a spus că această colostomie este permanentă. Studiul, publicat în cel mai recent număr al revistei Health Psychology, a relevat faptul că pacienții din cel de-al doilea grup, cei fără speranță, erau mai fericiți, la sfârșitul celor șase luni de monitorizare, comparativ cu pacienții care au suportat o colostomie reversibilă.

„Credem că ei erau mai fericiți pentru că au decis la un moment dat să își trăiască viețile. Au realizat care sunt cărțile pe care le au în mână și au înțeles că nu au altă posibilitate decât să joace cu aceste cărți”, a explicat Peter Ubel, coordonatorul studiului. Specialistul a adăugat că medicii nu doresc adeseori să le spună pacienților lor că speranța este inutilă, deoarece speranța joacă un rol major în fericirea oamenilor.