Povestea lui Cătălin Milea, saxofonistul care a câștigat numeroase premii internaționale: ,,În România mă simt ca acasă” (EXCLUSIV)

Publicat: 29 09. 2020, 00:15
Actualizat: 29 09. 2020, 19:31

 „CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Cătălin Milea este unul dintre cei mai creativi și activi saxofoniști români ai noii generații. Deţinător a numeroase premii internaţionale, artistul român şi-a început studiile de specialitate la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti și le-a continuat în Olanda, la Prins Claus Conservatoire şi la Hague Royal Conservatory. În perioada 2008-2010, Cătălin Milea a primit bursa Huygens Beurs a Guvernului olandez şi a înregistrat albumele Re-Bop Unit featuring Dick Oatts, cu participarea unuia dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai genului din New York, şi Something for Now, înregistrat alături de trio-ul de muzică improvizată RAM (Rodriguez/Aksunger/Milea). El este, de asemenea, redactor-șef al primei reviste româneşti de jazz: Jazz Compas.

Multi-instrumentistul Cătălin Milea este un muzician foarte apreciat atât pentru versatilitatea sa în diferitele stiluri muzicale abordate (jazz, funk, soul, hip-hop, world music, nu-jazz, rock, electro, improvised music), cât și pentru folosirea unui registru larg de instrumente de suflat care include toate tipurile de saxofoane (sopranino, sopran, alto, tenor, bariton, bas), flaut și flaut alto, EWI (electronic wind instrument), clarinetul si clarinet bas, trompeta si flugelhorn, caval, dijderidu, fluiere cât și alte instrumente de suflat sau percuție.

Cătălin Milea vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre importanța jazz-ului pentru el și relația specială care îi unește: ,,Jazz-ul cu care rezonez eu este o sinceră – poetică – profund umană formă de dăruire prin sunete’’, a precizat artistul.

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să te prezinți, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Cătălin Milea?

Cătălin Milea: În această perioadă mă simt privilegiat și recunoscător pentru tot ce am primit, mă bucur în fiecare zi de mine, de muzică, de oamenii din jurul meu, de natură și viață.

Gândul.ro: Cum ai început cariera în domeniul muzicii?

Cătălin Milea: Aș numi-o călătoria în lumea muzicii pe care am început-o demult, apoi am ajuns în burta mamei, a continuat și cu benzile de magnetofon ale lui tata și a ținut până astăzi.

Gândul.ro: Mai ai și alte pasiuni?

Cătălin Milea: Soția mea, gătitul, visatul, trăitul în general.

Gândul.ro: Cum ai ajuns să cânți la saxofon? De ce tocmai acest instrument?

Cătălin Milea: În liceu, am avut o revelație numită John Coltrane & Duke Ellington, pe care i-am descoperit pe o casetă audio a unui prieten. Atunci am decis că pe aici se merge.

Gândul.ro: Ce reprezintă jazz-ul pentru tine?

Cătălin Milea: Jazz-ul cu care rezonez eu este o sinceră – poetică – profund umană formă de dăruire prin sunete. O artă a vieții și o știință de a fi tu însuți.

Gândul.ro: Cum ai descrie experiența primului concert?

Cătălin Milea: A fost foarte intensă! M-am descoperit atunci pe mine în stare de panică, bulversat, privit, confuz, complexat, neîncrezător!.. Așa am făcut cunoștință cu scena. Au mai trecut ceva ani și după un timp ne-am împrietenit pe viață

Gândul.ro: Care a fost cea mai frumoasă amintire din cariera ta de până acum?

Cătălin Milea: În amintirea amintirilor din fiecare zi am primit mesajul că,,muzica este o putere spirituală în stare să lege toți oamenii între ei’’ așa cum a spus George Enescu.

Gândul.ro: Dar cel mai emoționant moment la Opera Comică pentru copii, în timp ce realizai spectacole muzicale?

Cătălin Milea: Doi copii au venit la noi cu niște cutii de carton pe cap, care aveau găuri în dreptul ochilor! I-am recunoscut pe cei doi roboței prieteni care voiau să comunice un mesaj important pentru ’’Zappa – roboțelul muzical’’. Pentru mine și pentru Alma (Alma A. Costin Căldare) cu care am jucat, a fost un moment magic.

Gândul.ro: Știu că ai călătorit cu saxofonul prin toată lumea, însă ai ales să rămâi în România. Care este motivul?

Cătălin Milea: Sunt multe locurile pe care mi le doresc să le văd în continuare, cu sau fără saxofon, granițele sunt doar în mințile noastre. În România mă simt acasă, o țară în care te poți simți fericit, care are de toate, fie că ne plac sau nu ne plac. Mă simt foarte bine unde sunt.