Creații gonflabile Kusama, la deschiderea celui mai scump centru de artă din Regatul Unit din ultimii 20 de ani

Publicat: 03 07. 2023, 14:42

O expoziție cu creații gonflabile Kusama a inaugurat Aviva Studios din Manchester, în valoare de 210 de milioane de lire sterline, cel mai scump centru pentru arte din Marea Britanie de la Tate Modern încoace.

Aviva Studios este noul sediu al Factory International, care organizează renumitul Manchester International Festival, aclamată bienală.

Sculpturile gonflabile ale artistei japoneze Yayoi Kusama – o cameră cu tentacule, un dovleac uriaș și obiecte kawaii gigantice, toate acoperite cu buline – au „botezat” noul Aviva Studios, centru de artă cu suprafață de 13.935 de metri pătrați și reprezintă cea mai mare investiție culturală din Marea Britanie din ultimele două decenii.

„You, Me and the Balloons”, cu 11 lucrări, este prezentată ca fiind cea mai mare expoziție de sculpturi gonflabile a lui Kusama. În plus, servește ca „avanpremieră” a clădirii. Vernisajul a coincis cu startul ediției din 2023 a festivalului, care se desfășoară în tot orașul până la 16 iulie.

Citește continuarea pe Curatorial.ro.