Adevărul despre Andrei Ciobanu. Câte clase și ce studii are, de fapt, concurentul eliminat și întors din drum la Survivor All Stars de la Pro TV

Publicat: 05 04. 2024, 08:36

Surpriză pentru tribul Războinicilor! Andrei Ciobanu s-a întors în competiție, după ce a fost eliminat în duelul cu Ana Pal.

Andre Ciobanu este concurentul care a primit șansa supremă să revină în competiția Survivor All Stars, după eliminare. Acesta nu se va întoarce la Faimoși, ci va reveni în echipa care l-a consacrat, mai exact la Războinici. Războinicii au rămas mască când s-au trezit cu Ciobanu în camp-ul lor, în miez de noapte. Concurenții nu au înțeles ce se întâmplă și ce caută Andrei pe insula lor.

Câte clase și ce studii are, de fapt, concurentul eliminat și întors din drum la Survivor All Stars de la Pro TV

Andrei Ciobanu a participat prima dată în acest proiect acum patru ani, în 2020. În timpul acelui sezon de la Survivor, Andrei Ciobanu își dezvăluia drama în fața camerelor de filmat. Acesta a povestit public despre clipele dramatice cu care s-a confruntat de-a lungul vieții, provenind dintr-o familie modestă. Cel mai tare a suferit când mama lui a murit, învinsă de o boală necruțătoare.

„Mama a murit când aveam 23 de ani. A fost cel mai greu moment din viața mea. Acum, de fiecare dată când mi se întâmplă ceva, sau am o greutate în viață, îmi amintesc de mama și totul pare mai ușor de rezolvat. Avea 50 de ani și s-a luptat cu o boală necruțătoare, cancerul. Era foarte sensibilă, nu a vrut să lupte și m-am obișnuit greu cu ideea pierderii.

Duminica ne adunam toți la bunicii mei materni. Era o tradiție, suntem o familie credincioasă, unchiul meu este preot și, în fiecare duminică, obișnuiam să mergem la biserică și apoi la masă. Era plină casa, erau momente unice”, povestea Andrei Ciobanu la Survivor.

Cine e Andrei Ciobanu

Concurentul de la Survivor e pasionat de muzică. Acesta a participat la primul sezon al emisiunii Vocea României (în 2011), dar și la două ediții de la X Factor de la Antena 1.

”Pasiunea pentru muzică am descoperit-o la vârsta de 15 ani, când am început să urmez cursurile Școlii Populare de Artă din Bacău. Am început să cultiv acest talent ca elev al Colegiului Național de Artă „George Apostu” si al Palatului Copiilor din Bacău, două instituții care aveau să pună bazele carierei mele artistice. Studiile de licență și de masterat le-am urmat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Din 2014 sunt profesor de Canto la Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău.

În toți acești ani am reușit să cuceresc marile scene ale țării, obținând Premii la diferite festivaluri de muzică și concursuri televizate precum: Festivalurile: „Mamaia”, „George Grigoriu”, „Dan Spătaru” etc., având ocazia să reprezint România în Insulele Canare – Tenerife, la Festivalul de muzica „Universong” unde am obținut Trofeul „WAFA”, se arată pe site-ul andreiciobanu.ro.