ALEGERI PREZIDENȚIALE în POLONIA pe timp de pandemie

Publicat: 29 03. 2020, 19:04
Actualizat: 29 03. 2020, 19:05

Naționaliștii guvernanți au adoptat o lege care le va permite persoanelor vulnerabile și cetățenilor aflați în carantină din cauza pandemiei să voteze prin corespondență la alegerile din luna mai.

Modificările, care ar permite votarea prin corespondență pentru persoanele în vârstă și pentru cei aflați în carantină sau pentru cei aflați în auto-izolare, a fost o neașteptată  de ultimă oră a unui proiect de lege care avea scopul de a proteja economia, transmite Reuters.

Polonia urmează să organizeze primul tur al alegerilor prezidențiale pe 10 mai, cu Andrzej Duda, candidat al partidului  partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

Curtea Constituțională a decis în 2006 că nu se pot face modificări ale codului electoral în cele șase luni anterioare alegerilor.

„Această acțiune este complet împotriva legislației constituționale și a alegerilor”, a declarat Andrzej Zoll, fost șef al curții Constituționale a Poloniei, pentru site-ul Onet. „Trebuie subliniat clar: cu șase luni înainte de alegeri, nu se pot face modificări.”

Parlamentarul PiS, Marcin Horala, a respins critica asupra schimbărilor.

„Interzicerea modificării regulilor cu șase luni înainte de alegeri privește elementele sale esențiale, cum ar fi dimensiunea circumscripțiilor … Schimbările tehnice și organizaționale sunt permise”, a scris el pe Twitter.

Victoria este esențială pentru speranțele partidului PiS de a-și pune în aplicare agenda, după ce a câștigat un al doilea mandat la putere în 2019, deoarece președintele are dreptul de veto a legilor.

PiS a pierdut controlul asupra camerei superioare a parlamentului, Senatul, în 2019. În timp ce Senatul poate întârzia progresul proiectelor de lege, nu le poate opri complet.

„În mai, PiS au  avut șansa de a câștiga în primul tur, cu sprijin mare pentru candidatul lor la o prezență foarte scăzută”, a declarat Anna Materska-Sosnowska, politologă la Universitatea Varșovia.

„Ei știu foarte bine că în starea de șoc și de criză de astăzi oamenii gravitează față de cei de la putere”, a spus ea. „Cu toate acestea, efectele proastei lor gestionări a crizei vor veni foarte repede și chiar în toamnă, candidatul lor nu ar putea câștiga.”

Parlamentarii au votat online pentru prima dată pentru a trece pachetul „scut anti-criză”, care valorează peste 200 de miliarde de zloti (49 de miliarde de dolari).

Parlamentarii opoziției s-au plâns de probleme legate de conectarea la sistemul de vot online.

Măsurile trebuie încă dezbătute de senatul controlat de opoziție.

Președintele Senatului, Tomasz Grodzki, un critic vocal al guvernului, a declarat că senatorii din opoziție nu au adăugat modificări electorale la un proiect de lege privind economia.