ALEXANDRU RAFILA, scenariu cumplit pentru România: Vom avea 1.000 de cazuri pe zi! Când se va întâmpla acest lucru

Publicat: 29 03. 2020, 08:22
AVERTISMENT. Profesorul Rafila: „Odată plecați în vacanță putem să aducem noi virusul. Trebuie să vedem cifrele în Bulgaria sau Grecia”

Numărul cazurilor de coronavirus crește vertiginos, iar în vârful pandemiei vom avea 1.000 de cazuri pe zi, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie și totodată reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

”Uitați-vă la Spania sau Italia. Au început cu doar câteva sute de cazuri pe zi și acum au ajuns să înregistreze peste 8.000 de cazuri. Și în România nu vom rămâne la acest număr de câteva sute de cazuri pe zi. La vârful pandemiei vom trece de 1.000 de cazuri pe zi, din păcate.

Importantă este cifra zilnică de îmbolnăviri pentru că la numărul total nu ne putem raporta. Nu vom ajunge la 20.000 de îmbolnăviri și apoi gata, să fim serioși”, a spus Alexandru Rafila, potrivit știripesurse.ro.