Raed Arafat, despre cei care vor încerca să se folosească de certificatul verde al altei persoane: ”Riscă dosar penal”

Publicat: 02 10. 2021, 21:00
Actualizat: 02 10. 2021, 21:02
Raed Arafat, șeful DSU. (Foto: MEDIAFAX/FOTO)

Guvernul a validat în şedinţa de sâmbătă, 2 octombrie, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind gestionarea pandemiei de COVID-19. Restaurantele, teatrele sau localurile în care nu se respectă regulile vor atrage poate alte restricţii, avertizează Raed Arafat. De asemenea, cei care vor prezenta la controlul poliţiei sau al altor organe un certificat verde fals riscă să li se întocmească dosar penal.

„HoReCa e responsabilă, dacă nu respectă regulile vom lua alte măsuri, e datoria lor să respecte regulile. Peste categoria 6 la mie nu intră cel testat, intră doar cei vaccinaţi trecuţi prin boală. Exista o gama de sancţiuni care se pot da, dar pentru unii aceste sancţiuni nu sunt suficiente. Eu am apelat la responsabilitate, problema este când ajungem să controlăm. Când intrăm şi vedem că situaţia nu se respectă. Horeca mi a cerut să pastram restaurantele deschise, le-am dat o ocazia, dacă doresc să rămână deschise să respecte regulile. Dacă nu respectă regulile vom forţa alte măsuri, ei trebuie sa fie responsabili. Nu respecta regulile vom lua alte măsuri şi nu am dori sa ajungem acolo. E în mâna lor sa respecte regulile şi să ceară certificatul verde la intrare”, a spus Raed Arafat.

Cei care vor încerca să intre într-un restaurant prezentând certificatul digital al altcuiva, comit o infracţiune şi riscă să li se întocmească dosar penal, spune Arafat.

„Buletinele nu se verifică nici în alte ţări, dar în cazul unui control al poliţiei, alte organe, dacă buletinul nu se pupă cu datele, înseamnă că ai prezentat un act fals şi şi rişti dosar penal”, a subliniat secretarul de stat.

Proteste în Capitală, împotriva introducerii certificatului verde: „Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi”

Două proteste s-au desfășurat, în Capitală, împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru persoanele nevaccinate. În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva sute de persoane cu steaguri tricolore, care manifestează împotriva „dictaturii medicale”, cerând libertate. Cel de-al doilea protest, organizat de AUR, are loc în Piața Universității din București.

Mai multe persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei.

”Avem imunitate, fără paşpoarte”, ”Libertate”, ”Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi” – strigă protestatarii care cer renunţarea la certificatul verde şi nu vor impunerea vacinării, susţinând că aceasta nu este o soluţie.