BANCNOTA care se vinde pe internet cu 10.000 de euro! Verifică dacă o ai în casă

Publicat: 09 01. 2024, 20:20
Sursa foto: OLX

Colecționarii de monede și bancnote vechi sunt de multe ori dispuși să plătească sume colosale pentru acestea, mai ales dacă sunt rare.

Acest lucru este binecunoscut, astfel că, în ultimii ani, mulți români scot la vânzare bancnote și monede rare și cer sume mari de bani pentru ele, în speranța că un pasionat de numismatică le va plăti acești bani.

Este și cazul unei bancnote din 1998 care nu este nici prea veche și nici prea rară, dar se vinde cu 10.000 de euro.

Anunțul a fost postat pe 2 ianuarie pe un site specializat în anunțuri și a atras atenția internauților.

Este vorba despre o bancnotă de 5.000 de lei, care era nelipsită din buzunarele românilor spre finalul anilor ’90. Vânzătorul spune că bancnota este în stare bună și adaugă că prețul solicitat este negociabil.

„Vând bancnota de 5000 lei pentru colecționari,în stare bună cu seria 003B1966438. Pentru mai multe informații și detalii,în privat.Pretul este informativ ,aștept oferte . Preț negociabil”, se precizează în descrierea anunțului.

Sursa foto: OLX
Sursa foto: OLX

Moneda de 500 de lei care se vinde pe internet cu 300 de euro. Verifică dacă o ai în casă

Colecționarii de monede vechi plătesc tot mai mult pentru a pune mâna pe unele exemplare rare. De aceea, mulți dintre cei care au astfel de monede în casă profită și le scot la vânzare la prețuri destul de mari.

Este și cazul unui utilizator al unui site de anunțuri care scoate la vânzare o monedă de 500 de lei din anul 1999, scoasă la vânzare cu ocazia eclipsei totale de soare din acel an.

Pentru această monedă, el solicită 1.500 de lei, adică aproximativ 300 de euro.