Blue Air ar putea deveni „frate” cu Tarom. Statul român vrea sa preia o parte din compania aeriană low-cost

Publicat: 23 07. 2020, 23:13
Actualizat: 23 07. 2020, 23:17
FOTO: caracter ilustrativ - Facebook.com/Blue Air

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat la Antena 3 că statul ia în calcul un ajutor care să salveze Blue Air, pe modelul folosit de alte state, însă cu operatori de linie, precum Lufthansa.

Așadar, operatorul low cost Blue Air ar putea fi naționalizat, cel puțin parțial. În acest context, săptămâna viitoare, ar urma să aibă loc o întâlnire a celor de la Tarom și Blue Air cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, la începutul acestei luni, intrarea în procedura de concordat preventiv, o procedură premergătoare dar în același timp de evitare a insolvenței.

Astfel, compania se apără de creditori și pe baza unui plan agreat cu aceștia, potrivit Digi 24. Blue Air necesită restructurarea și rescadențarea unei datorii de 160 de milioane de euro. Conform planului ar avea nevoie de un an și jumătate pentru redresare.

Blue Air a precizat că, în urma măsurilor excepționale din timpul pandemiei a pierdut 100 de milioane de euro din veniturile prognozate în 2020.

Blue Air suplimentează zborurile spre și dinspre Cluj și reia cursele către două destinații interne

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunțat că suplimentează zborurile către și dinspre Cluj și introduce în orarul de zbor două destinații interne noi din București către Timișoara și Oradea, începând de vineri.

„Pentru a veni în întâmpinarea cererii pasagerilor săi și a agențiilor de turism românești de a avea conexiuni rapide și confortabile între regiunile cheie din România, și în condițiile unor incertitudini din ce în ce mai mari date de înmulțirea cazurilor de COVID-19 și de continuarea stării de alertă și a restricțiilor impuse de diferite state europene, Blue Air reia cursele din București către Oradea și Timișoara și suplimentează zborurile către toate destinațiile din România. Excepție face aeroportul din Bacău, care intră în lucrări de renovare a pistei începând cu data de 15 august; în perioada în care Aeroportul Bacău va fi închis, pasagerii vor fi transferați la Suceava”, este anunțul companiei, citat de Mediafax.