Cât consumă o centrală electrică pe lună? Toți românii ar trebui să știe

Publicat: 03 10. 2022, 17:18
Actualizat: 03 10. 2022, 17:20

Iarna se apropie iar temperatura de afară începe să scadă în termometre, așadar este nevoie de încălzire în casele românilor.

În ultima perioadă, tot mai multe persoane au apelat la centralele electrice ca modalitate de încălzire a locuinței, mai ales după ce gazele s-au scumpit enorm, iar facturile au crescut, dând bătăi de cap românilor.

Cât consumă o centrală electrică pe lună?

Însă, deși la prima vedere pare a fi mai convenabil din punctul de vedere al costurilor, cât consumă, de fapt, o centrală electrică? Pentru ca o locuință să fie încălzită optim este nevoie de un consum destul de mare de energie electrică. Astfel, potrivit specialiștilor, pentru furnizarea unui kW de energie termică, o centrală electrică utilizează 1 kW de curent electric.

Acest lucru înseamnă că pentru un apartament de 40 mp, izolat, în care centrala va funcționa 8 ore pe zi, va rezulta un consum de 4,5 kW/h x 8h/zi x 30 de zile = 1080 kW/ lună.

Însă, costul consumului de energie electrică depinde foarte mult și de de contractul încheiat cu furnizorul de energie, dar și de prețul unui kilowat, care poate varia de la zi la noapte.

De ce să alegi o centrală electrică la tine acasă

Dacă ai înțeles costurile pe care le reprezintă o centrală termică electrică, atunci te poți gândi la alegerea uneia pentru confortul casei tale. Avantanjul major pe care îl reprezintă este faptul că poate fi folosită chiar și în zonele care nu beneficiază de rețea de gaze naturale. Mai mult decât atât, o poți monta în orice colț al casei, nefiind necesară branșarea la anumite conducte.

De asemenea, folosirea unei centrale electrice nu poluează mediul înconjurător, aceasta nu emite substanțe periculoase. Însă, din nefericire, centralele termice electrice au și câteva defecte: consumul mare de energie electrică este unul dintre acestea, dar și faptul că, mai ales în zonele rurale poți rămâne fără electricitate în perioada iernii, iar încălzirea locuinței depinde foarte mult de aceasta.

Foto: Pixabay