Cazul lui Aurel Frățilă, care va fi extrădat în SUA pentru terorism, dezbătut la Gândul LIVE: „A fost o victimă sau un pion”. VIDEO

Publicat: 16 01. 2013, 23:01
Actualizat: 07 07. 2016, 00:52

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat către Statele Unite pentru terorism, întrucât a făcut comerț cu produse militare în Iran, Curtea de Apel București admițând cererea autorităților judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI.

Cazul lui Aurel Frățilă, acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate și pe aparate civile, dar și militare, a fost dezbătut în această seară, la Gândul LIVE, Invitați speciali ai emisiunii au fost generalul Decebal Ilina, fostul șef al Departamentului de Informații al Armatei și Cătălin Harnagea, fostul director al SIE. Alături de moderatorul emisiunii, Diana Marcu, s-a aflat Andrei Luca Popescu, jurnalist gândul.

Aurel Frățilă a intrat în atenția autorităților judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităților de la București, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale.

În urma solicitării americane, Curtea de Apel București a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.